Avem marea șansă de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune

„Să vedeţi când se opreşte răsuflarea ce importantă e o clipă!“

524

În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută.

Şi toţi aceştia doreau să mai trăiască o zi. Ziceţi că-i puţin dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă! Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că această clipă e mai mult decat un coş cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decât timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus: „ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine“.

Nu pierdeţi timpul, dragii mei! Astăzi vorbim şi mâine nu ştim dacă mai suntem. E posibil: o muşcătură veninoasă, îţi cade o cărămidă în cap când nu te-aştepti şi, pe urmă, suntem la dispoziţia Stăpânului nostru Dumnezeu. Şi dacă nu vine moartea mâine, aveţi timp să câstigaţi haruri deosebite. Aşa că pretuiţi foarte mult timpul.

Pr. Arsenie Papacioc

Sursa: Ziarul Lumina


Articole Asemănătoare
7418

Cel ce face ascultare cu dragoste şi cu «Doamne Iisuse» liturghie săvârşeşte…

Părintele spunea că primul păcat care vine din partea raţională a sufletului este uitarea. Adică uităm de binefacerile lui Dumnezeu, de prezenţa lui Dumnezeu, de frica de Dumnezeu… Apoi, din uitare vine răceala. Iar trezvia se naşte din frica de Dumnezeu şi frica de Dumnezeu se naşte din credinţă. Pe urmă zicea bătrânul: „În zadar faci mii de metanii şi […]

Articole postate de același autor
22851

Dă-mi, Te rog, o cruce mai ușoară…

Într-o legendă se povestește că un om talentat s-a dus la Dumnezeu și l-a rugat: -Doamne știu că fiecare trebuie să-și poarte cu demnitate crucea. Dar de vreme ce mi-ai dat talent, dă-mi, Te rog, o cruce mai ușoară, să am și eu o viață mai comodă! – Bine, s-a învoit Cel de Sus. Dar […]