1. Părinte arhimandrit, ce fel de oameni sunt cei care aleg calea călugăriei? Cei care aleg monahismul sunt oameni curajoși pe deoparte și simpli, copilăroși aș spune, pe de altă parte. Monahii sunt persoanele care încep a se cunoaște pe sine, care se nevoiesc cu smerenie și pocăință. Cei care aleg această cale sunt copleșiți de dragostea lui Hristos, de mila și pacea pe care o primesc de la El și vor cumva să răspundă acestei iubiri și aleg monahismul, calea cea mai potrivită, după mine, pentru acest lucru. Atunci când dorești să trăiești porunca: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta... și să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"(Mc, 12,30-31), iarăși după mine, calea monahismului are mai multe oportunități, oferă mai multe posibilități de a împlini această poruncă divină.
2. Cum v-aţi dat seama că anumea calea monahală este cea pe care vă doriţi să o urmaţi. Vorbiți-ne despre primii pași pe această cale.
Monahismul după mine este o chemare a lui Hristos. Cred, că atunci când El se lipește de inima cuiva, îndată omul își dă seama ce cale are de ales în viață. Avem cuvintele evangheliei care se potrivesc aici: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi...”(In. 15,16) Ușor îți dai seama când ești purtat de un dor permanent de sfințenie, de curăție, de dreptate și adevăr. Îți mai dai seama când vezi că viața ta se umple de sens, de culoare, de Hristos. Primii pași pe această cale, ca și cei de acum, au fost mici. De la început am îndrăgit portul monahal, toaca, rânduielile călugărești, slujbele deosebite din mănăstire, ca mai apoi să îndrăgesc și cele nevăzute ale monahilor: lupta cu patimile, smerenia, rugăciunea ș.a.
3. Care e scopul vieţii unui călugăr? Există vreo diferenţă între ce-şi doreşte un monah, unde vrea să ajungă, şi un mirean? Scopul vieții cât la monahi atât și la mireni este acelaș, de ași mântui sufletul, de al desăvârși și sfinți. Diferența ar fi ca acest lucru se face pe două căi diferite dar apropiate ca scop și finalitate. Îndemnurile dumnezeiești nu sunt unele pentru mireni și altele pentru monahi, sunt aceleași pentru toți.
4. Care sunt bucuriile călugărului? Sunt multe bucuriile unui călugăr, care uneori sunt neîțelese sau chiar disprețuite de lume. Ai bucurie când începe o priveghere în cinstea unui sfânt sau a unei sărbători, te bucuri duhovnicește când începe postul, bucurie când te unești cu Hristos, bucurie când se trăiește în liniște și pace cu frații împreună nevoitori, bucurie când se începe de aici de pe pământ a se gusta din fericirile cerești.
5. De multe ori tinerii nu cunosc care drum al vieţii li s-ar potrivi mai mult, unii dintre ei şi-ar dori să meargă la mănăstire şi să-şi consacre întreaga viaţă slujirii
lui Dumnezeu. Ce i-aţi sfătui să facă în acest sens. Cum ar trebui să se pregătească pentru acestă cale. Când pornești pe această cale trebuie să fii bine hotărât, daca începi cu îndoieli nu reziști. Pentru cei care nu cunosc ce cale să aleagă, sunt nehotărâți, zic mai bine să se căsătoarească, căci cei care sunt pentru călugărie au chemare simt cu toată ființa lor că această cale este pentru ei. Desigur se poate de stat o vreme în mănăstire când ești la răscruce de drumuri, pentru a te convinge în alegere. Aș sfătui aici ca tinerii să găsească un duhovnic experimentat care îi poate sfătui și desluși în cele duhovnicești. Pentru cei ce doresc a-și consacra întreaga viață lui Dumnezeu, le zic că foarte bine fac, căci „cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face” (I Cor.7,38) Aș sfătui aici că tinerii să se roage sincer și cunoscătorul inimilor Hristos îi va îndrepta spre mântuire pe calea cea mai potrivită.
6. În închipuirea noastră, mănăstirea este un loc retras unde omul se poate regăsi pe sine însuşi, poate dobândi liniştea sufletească şi apropia mai mult de Dumnezeu. Oare, este atât de simplu precum îşi închipuie oamenii ,,simpli”? Nu ar fi simplu, sunt momente dificile, sunt căderi multe, greutăți pe cale, care formează o oarecare experiență. Deoarece suntem în criză de povățuitori buni și se mai adaugă neascultarea și față de cei pe care îi avem, deaceia uneori se fac unele urcușuri mai dificile. Cu toate acestea majoritatea mănăstirilor sunt locuri unde cei ce doresc să se desăvârșească au posibilitatea să o facă, dacă desigur râvnesc spre aceasta, căci „jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară ”(Mt.11,30) Aș compara aici mănăstirea cu o seră unde sunt condiții prielnice pentru a crește flori frumoase, adică monahi smeriți cu multă evlavie și credință în Dumnezeu, dar să stiți că florile de câmp au și ele o frumusețe aparte, mă refer la mireni aici.
7. Cum se vede lumea de astăzi prin fereastra chilei? Imi vine greu să răspund la această întrebare când nu sunt rupt de cele lumești. Aș zice totuși că lumea e abătută, împovărată și însetată după cele sfinte.
8. Omul contemporan trăieşte o viaţă în continuă alergare, de multe ori nereuşind să facă faţă tuturor provocărilor şi grijilor vieţii. Astfel, mulţi motivează că şi-ar dori să aibă o legătură mai apropiată cu Dumnezeu, dar pur şi simplu nu au timp pentru ea. Cum ar trebui să-şi organizeze viaţa creştinii, pentru ca Dumnezeu să fie pe locul potrivit în viaţa lor, deci pe primul loc.
Aș zice aici creștinilor să ciarnă toate provocările și grijile vieți prin sita morții, adică să vadă ce trece dincolo de moarte și pe aceia să se concentreze. Este bine dacă omul înțeleg scurtimea și înșelăciunea vieții pământești și pune accentul nu pe cele vremelnice, ci pe cele veșnice. Când îți pui un scop suprem ce este legat de Cer atunci toate celelalte se fac atât de neânsemnate și mici, încât îți pare rău de timpul pierdut în zadar. Având scopul suprem apare și timpul pentru el, dar când nu este, timpul se împarte pentru scopuri mici și se cheltuie ușor și fără responsabilitate. Cu părere de rău, noi suntem meșteri în a fragmenta veșnicia și a o cheltui pe nimicuri. Ca Dumnezeu să fie pe primul loc, gândesc că creștinii trebuie să își pună cât de des întrebarea: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Mc. 8,36)
Harul lui Dumnezeu cu voi cu toți!
A consemnat Lozan Natalia
