– Pentru ce plângi?
– Pentru că sunt femeie! – răspunde mama.
– Nu înţeleg…, – zice micuţul.
Mama îl îmbrăţişează şi îi spune: Şi n-ai să înţelegi niciodată…
Mai târziu, copilul îşi întreabă tatăl:
– De ce plânge mama?
– Nu ştiu nici eu! Toate femeile plâng fără motiv!, a fost tot ce i-a putut spune tata.
Devenit adult, îl întreabă pe Dumnezeu:
– Doamne, de ce plâng femeile aşa de uşor?
– Când am făcut femeia, ea trebuia să fie o fiinţă deosebită. I-am făcut umerii destul de puternici ca să poarte pe ei toată greutatea acestei lumi, dar destul de moi ca să fie confortabili. I-am dat forţa de a da viaţă şi aceea de a respecta respingerea cu care o tratează adesea propriii copii. Forţa de a avea grijă de familie, în pofida bolilor şi a oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-şi iubi copiii cu o dragoste necondiţionată, chiar şi atunci când ei o rănesc cumplit. I-am dat forţa care îi permite să continuie când toată lumea abandonează. I-am dat forţa de a-şi suporta soţul în căderile sale şi de a-i rămâne alături cu aceeaşi tărie. Şi, în fine, i-am dat lacrimi să plângă atunci când simte nevoia…
Vezi, fiule, frumuseţea unei femei nu stă în veşmintele pe care le poartă, nici în chipul ei, nici în felul în care îşi aranjează părul. Frumusetea unei femei stă în ochii ei! Aceasta este poarta către inima ei, locul unde se adăposteşte dragostea. Şi, adesea, lacrimile ei sunt cele prin care poţi să-i zăreşti inima.
Sursa Vitaminele zilnice pentru suflet, editura Pauline
