Actualitate

A fost sfințită biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului, de pe teritoriul penitenciarului nr. 15 din Cricova

367

Marți, 31 mai, biserica, recent amenajată, de pe teritoriul penitenciarului nr. 15 din Cricova, care poartă hramul în cinstea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, alături de care au coliturghisit un sobor de preoți capelani din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare.

La serviciul divin au participat directorii adjuncți ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Igor Guja și Nicolae Moraru, şeful secţiei control al executării pedepselor şi locurilor de detenţie din cadrul Procuraturii Generale, Vitalie Bordea, primarul orașului Cricova, Valentin Guțan, șefi ai mai multor penitenciare din țară, reprezentanți ai societății civile, angajaţi ai DIP şi ai instituției de detenție, dar și deținuții care au participat la construcția și amenajarea bisericii.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Vlădica Vladimir a săvârșit slujba de sfințire a prestolului. A urmat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Arhipăstorul dimpreună cu clericii și credincioșii au înălțat rugăciuni de mulțumire către Împăratul Ceresc pentru Milele Sale cele bogate.

La Vohodul mic, parohul bisericii, iereul Nicolae Andrieș, pentru munca sârguincioasă depusă la renovarea bisericii a fost ridicat de către Mitropolit la rangul de Protoiereu.

Spre final, a fost oficiat un Tedeum după care ÎPS Mitropolit Vladimir a mulțumit tuturor celor care au contribuit la renovarea bisericii, pentru bunăvoință, deschidere și promovarea valorilor creștine în mediul penitenciar, punând nădejdea ca pragul acestui sfânt lăcaș să fie pășit atât de deținuți, cât și de colaboratorii penitenciarului.

În semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru propășirea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Vlădica Vladimir a decorat cu înalte distincții bisericești conducerea DIP, șefii mai multor penitenciare din țară, reprezentanți ai societății civile, dar și deținuții care și-au adus aportul la lucrările de renovare și amenajare a acestei bisericuțe de după gratii.

Cu diplomă guvernamentală din partea Guvernului Republicii Moldova a fost decorat  și Arhipăstorul Bisericii, ÎPS Mitropolit Vladimir, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă la îmbunătățirea condițiilor sistemului penitenciar din țară, la realizarea procesului de resocializare a persoanelor private de libertate și eforturile considerabile depuse pentru construcția și reconstrucția bisericilor din cadrul instituțiilor penitenciare.

Propovăduirea Evangheliei şi resocializarea persoanelor din detenţie este scopul primordial al colaborării Bisericii Ortodoxe din Moldova cu Departamentul Instituțiilor Penitenciare, iar asistența religioasă în rândurile deținuților constituie puntea prin care se poate atinge acest obiectiv major.

sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
205

Degeaba mergi la biserică, pentru ca ai aceeaşi comportare cu cei care nu merg

Acolo unde locuieşti, nu e vreun bătrân bolnav, care nu are pe nimeni? Tu, care te numeşti creştin, te-ai dus la uşa lui să-l întrebi dacă nu are nevoie de pâine, de lapte, de medicamente?! Cred ca nu! Bine ca ai tu de toate, bine ca se strică mâncarea în frigider, bine că ţi-e şifonierul […]

Articole postate de același autor
2034

Prea Sfințitul Nicodim a sfințit sediul renovat al Unității Primire Urgențe a IMSP „Spitalul Raional Edineț”

Luni, 19 februarie 2018, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în fruntea unui sobor de slujitori slujba de sfințire a sediului renovat al Unității Primire Urgențe a Instituției Medico-Sanitare Publice „Spitalul Raional Edineț”. Încăperea a fost reparată și dotată cu tehnică modernă, iar pacienții se vor bucura în viitor de saloane renovate, […]