Actualitate

Hristos a Înviat, ziua a XXXVII-a: Nu știm niciodată ce povară duce omul de lângă noi

342

Astăzi m-am gândit la zilele în care omul nu mai poate face mare lucru, decât să aștepte și să se roage. Sunt clipe în care cuvintele multe se risipesc, iar inima rămâne agățată de câteva cereri simple: „Doamne, fii aproape!”, „Doamne, lucrează Tu!”.

În astfel de momente înțelegi mai bine cât de puțin stă, de fapt, în puterea noastră. Ne facem planuri, căutăm soluții, încercăm să ținem lucrurile sub control, dar vin și ceasuri în care nu mai putem decât să încredințăm totul lui Dumnezeu și să așteptăm cu nădejde.

Iar când, după o asemenea așteptare, vine o veste bună, înțelegi că bucuria nu stă întotdeauna în lucruri mari.

Uneori, ea înseamnă doar să poți respira ușurat și să spui din adâncul ființei: Slavă Ție, Doamne!

Poate că în fiecare zi trecem pe lângă oameni care poartă în tăcere astfel de așteptări. Îi vedem zâmbind, vorbind firesc, împlinindu-și îndatoririle, fără să știm ce teamă sau ce rugăciune ascund în inimă.

De aceea, să fim mai blânzi unii cu alții, mai atenți la cuvânt, mai reținuți în judecată. Nu știm niciodată ce povară duce omul de lângă noi și cât de mult poate însemna pentru el un gând bun, o încurajare sau o rugăciune.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1231

Episcopul Sorocii Ioan a participat la Simpozionul Științific Internațional „Paisianismul și epoca Sa (300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie Velicikovski)”

Vineri, 13 mai 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Episcopul Sorocii Ioan, Vicar al Mitropoliei Moldovei a participat la Simpozionul Științific Internațional „Paisianismul și epoca Sa. (300 de ani de la nașterea Sfântului Paisie Velicikovski).”, desfășurat în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova. Conform […]