Avem un „talent” aparte de a muta tocmai lucrurile importante pentru mai târziu.
Amânăm un telefon către cineva drag, o vizită promisă de mult, o împăcare, un cuvânt bun, o rugăciune, o spovedanie, o faptă pe care sufletul simte că ar trebui s-o facă astăzi.
Le lăsăm pentru când vom avea mai mult timp, mai multă liniște, mai puțină oboseală.
Și între timp ne ocupăm de zeci de lucruri mărunte, „urgente”, consumându-ne în tot felul de detalii care ni se par imposibil de amânat.
Numai că viața nu așteaptă să terminăm lista.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne amintește: „Orice lucru se face la timpul său. Ce se face în afara timpului potrivit nu numai că este nefolositor, dar poate fi şi vătămător.”
O spovedanie pe care nu o facem astăzi mâine poate deveni și mai greu de făcut. O vizită amânată pentru altă duminică s-ar putea să nu mai avem cui o face. Iar pentru fapta bună pusă în gând cine are garanția că vom mai avea acel „mâine”?
Oamenii se schimbă, îmbătrânesc, se îndepărtează sau chiar pleacă. Și, odată cu ei, pleacă și unele șanse pe care le-am avut de a spune un cuvânt, de a face un bine, de a aduce puțină lumină.
Amânând mereu, ajungem să lăsăm sufletului doar ceea ce rămâne după toate celelalte: oboseala serii, graba de mâine, intențiile bune netrecute în faptă.
Poate că n-ar trebui să așteptăm mereu momentul ideal. Sunt lucruri care trebuie făcute la timp, tocmai pentru că timpul le dă valoare și rost.
Să facem astăzi binele pe care îl avem în inimă, cuvântul pe care îl avem pe buze, pasul pe care îl avem în gând.
Pentru că, uneori, mai târziu înseamnă prea târziu.
Pr. Octavian Moșin
