"A fi alături de familie nu este doar o prezență fizică, ci o lucrare a inimii. Nu ajunge să stai la aceeași masă sau sub același acoperiș, dacă sufletul tău rătăcește departe, prins de griji, de telefoane, de nemulțumiri sau de orgolii. Familia este prima rânduială pe care ne-o lasă Dumnezeu, prima școală a răbdării, a iertării și a jertfei tăcute.
De multe ori căutăm pacea în locuri îndepărtate, în vorbe multe sau în sfaturi complicate, când ea se află chiar lângă noi: în soțul care a obosit, în copilul care așteaptă o îmbrățișare, în părintele care nu mai cere nimic, dar are nevoie de o vorbă bună. A fi alături de familie înseamnă să știi să taci când mânia te împinge să vorbești, să ierți când ai toate motivele să judeci și să rămâi când ți-ar fi mai ușor să pleci.
Nu există familie fără cruce, dar nici cruce fără Înviere. Greutățile, lipsurile, neînțelegerile nu sunt semne că Dumnezeu lipsește, ci că ne cheamă să ne apropiem unii de alții prin dragoste. În familie învățăm să ne smulgem din noi înșine, să renunțăm la „eu” pentru „noi”, să transformăm egoismul în slujire.
Să nu așteptăm momente mari ca să fim aproape. O cană de apă dată cu dragoste, o întrebare spusă din inimă, o rugăciune șoptită pentru cei de lângă tine fac mai mult decât orice discurs. Familia nu se ține prin forță, ci prin blândețe; nu prin reproșuri, ci prin înțelegere; nu prin perfecțiune, ci prin dorința sinceră de a merge împreună, chiar și atunci când drumul e greu.
Cine învață să fie prezent pentru familia lui, acela învață să fie prezent și pentru Dumnezeu. Pentru că acolo unde este dragoste, răbdare și jertfă, acolo Se odihnește și Dumnezeu.”
(Pr. Pimen Vlad)
