Ce este Psaltirea şi care este folosul citirii ei?
Psaltirea proorocului şi împăratului David este, dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citită carte în rândul credincioşilor noştri. Psalmii sunt rugăciuni de laudă a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, rugăciuni de pocăinţă. Ei exprimă frământările din sufletul omului, poate mai bine decât oricare alte texte sfinte şi, în aceeaşi măsură, recunosc în faţa lui Dumnezeu păcătoşenia oamenilor, dar şi părerea lor de rău, şi dorinţa de îndreptare.
Psaltirea este o carte dramatică. E cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit“, cum se spune în limbaj vechi românesc. Fiecare se regăseşte în ea. E de ajuns să începi lectura, ca să n-o mai lepezi din mână. Simţi că e cartea ta, cartea credinţei tale, a căderilor tale. Simţi însă că e şi cartea speranţelor tale. E cartea împăcării cu Dumnezeu. Psaltirea este o carte-miracol. Izbăvirea de vrăjmaşi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. În popor există o vorbă: „Te pun la Psaltire!“ Adică voi citi Psaltirea, cu speranţa că Dumnezeu va lămuri lucrurile. Căci ea se citeşte cu umilinţă şi speranţă şi, după lectura ei, vine lămurirea şi se înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu.
Psaltirea se citeşte mult de către credincioşii ortodocşi. Psalmii sunt mângâietori. Îndeamnă la pocăinţă, ne fac mai buni, mai credincioşi, mai atenţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea păcatelor, se recunoaşte slăbiciunea firii omeneşti şi se cere întărire în lupta cu ispitele şi cu diavolul. Psalmii se citesc în orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz şi de supărări şi, întotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu după citirea lor. Toţi psalmii sunt atât de potriviţi sufletului omenesc, încât par a fi rugăciunea inimii fiecăruia din cei care citesc.
Citirea Psaltirii este un act de pocăinţă, fiind prescrisă de duhovnici ca mijloc de curăţire şi iertare, prin forţa pe care o au psalmii, de a întoarce spre fapta bună, spre căinţă. Există mănăstiri în care Psaltirea se citeşte încontinuu în biserică, lectura ei fiind socotită act de trezvie şi pocăinţă pentru obşte.
Extras din „Cuvinte duhovniceşti”, mitr. Antonie Plămădeală, Sibiu, 2000
