Vacanța copiilor este, dincolo de bucuria lor firească, o provocare pentru cei mari. O chemare la atenție, la răbdare și la discernământ. Zilele devin mai libere, ritmul mai așezat, iar timpul pare să se lărgească. Tocmai de aceea, felul în care acest timp este trăit lasă urme adânci în suflet.
Pentru copil, vacanța este libertate. Dar libertatea, dacă nu este însoțită de sens, se risipește. Fără rânduială, timpul se umple repede cu lucruri care nu hrănesc inima. Lăsați complet la voia întâmplării, copiii își vor umple zilele doar cu jocuri, televizor și alte distracții.
Ca adulți, suntem datori să facem ca vacanța să nu fie sinonim cu trândăvia, ci să devină o școală a inimii. Nu prin constrângere, ci prin exemplu și cu cerințe clare și consecvente.
Prin lucruri mici, făcute împreună (o masă pregătită în liniște, o curățenie generală, o mână întinsă cuiva aflat în nevoie) sau prin sarcini pe care le poate îndeplini singur (să-și pregătească o masă, să ude niște plante, să hrănească și să facă curat după o pisică sau un cățel, care tot la insistența lui a fost adoptat).
Pe măsura creșterii, copiii primesc „ascultări” potrivite vârstei lor. Nu ca poveri, ci ca exerciții de responsabilitate și iubire, dar și ca semn de mare încredere. Dar nu vom reuși să-i formăm în această direcție dacă nu avem răbdarea de a face lucrurile împreună cu ei.
Copiii învață nu din porunci, ci din viața pe care o văd și nu devin ceea ce ne dorim noi să fie, ci tocmai ceea ce suntem noi și ceea ce, zi de zi, sădim în inima lor.
După această perioadă, mulți copii se vor lăuda că au călătorit peste mări și țări, că au primit cadouri felurite sau că au câștigat bani din colindat și urat.
Dar poate cea mai mare bucurie ar fi să poată spune că au petrecut timp folositor cu cei dragi: meșterind o bucătărie pentru păsări cu tata, croșetând un șervețel cu mama sau chiar pregătind cina pentru părinții plecați la serviciu – lucruri mici, dar ziditoare.
La sfârșitul acestor zile, rămâne ceea ce am semănat. Pentru că timpul copiilor este, de fapt, și timpul nostru, iar felul în care îl trăim împreună devine lecție pentru viață.
Pr. Octavian Moșin
