Din tinereţe am intrat în armată, dar nu în garnizoană. Îmi cunoşteam slujba şi eram iubit de şefii mei, fiind un locotenent corect. Dar eu eram tânăr, prietenii, de asemenea. Spre nenorocirea mea m-am deprins să beau, până am căpătat patima beţiei. Când nu eram beat, eram un ofiţer corect, dar când începeam sa beau, câte şase săptămâni nu mă trezeam.
Multă vreme comandanţii mei m-au răbdat, însă, pentru o insultă adusă şefului, am fost degradat pentru trei ani şi transferat ca soldat în altă garnizoană. Dacă nu mă îndreptam şi nu mă lăsam de băut, mă aşteptau cele mai aspre pedepse. Oricât mă sileam să mă înfrânez şi oricât căutam să mă tămăduiesc, nu puteam să mă las deloc de patima mea şi de aceea şefii mei căutau să mă transfere într-un batalion disciplinar. Auzind aceasta, nu mai ştiam ce să fac.
Într-o zi şedeam pe gânduri în cazarmă. La un moment dat intră la noi un călugăr, care aduna bani pentru construirea unei biserici. Dădea fiecare cât putea. Monahul, apropiindu-se de mine, m-a întrebat: „De ce eşti atât de mâhnit ?“ Iar eu, intrând în vorbă cu el, i-am istorisit necazul meu.
Monahul, înţelegând situaţia mea, mi-a zis: „Acelaşi lucru s-a întâmplat cu fratele meu şi iată ce l-a ajutat: duhovnicul i-a dat o Evanghelie, poruncindu-i cu străşnicie ca, atunci când îi va veni pofta de băutură să citească de îndată un capitol din Evanghelie. Dacă din nou îi va veni pofta, să citească, mai departe, capitolul următor. Astfel, într-un timp destul de scurt, patima a dispărut şi, iată, sunt cincisprezece ani de când nu ia în gură nici o picătură de băutură. Fă şi tu aşa!“
Pelerinul Rus, Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus, Ed. Sophia, p. 28
