Actualitate

Mergând spre Înviere: ziua a II-a

1356

Cele mai multe chipuri creștine se întâlnesc față în față la praznicul Intrării Mântuitorului în Ierusalim (Floriile).

E cea mai cinstită zi prin prezența, în număr deosebit de mare, a credincioșilor care cinstesc ziua când Hristos Cel Smerit intră în cetate, se îndreaptă spre Patimi și este gata să Învieze de dragul omenirii.

Smerenia e coroana creștinului, virtutea de bază.

„La oameni e cinstită bogăția, iar la Dumnezeu e vrednic de cinste un suflet smerit”, ne atenționează Sf. Isaac Sirul.

Iar Sf. Siluan Athonitul ne învață: „ Dacă vrei să cunoşti pe Domnul, smereşte-te până la sfârşit, fii ascultător şi înfrânat în toate, iubeşte adevărul şi negreşit Domnul îţi va da să-L cunoşti prin Duhul Sfânt; şi atunci vei şti din experienţă ce este iubirea lui Dumnezeu şi ce este iubirea de oameni.”

Și cu adevărat așa este, or, Însuși Mântuitorul ne dă nenumărate lecții de smerenie, arătând-ne astfel că acest duh îi este bineplăcut.

Doar un suflet plin de evlavie îl poate cunoaște cu adevărat pe Iisus și poate simți cum Acesta îi răspunde.

Mijlocul cel mai sigur de comunicare este rugăciunea curată. Iar ”dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate, şi rugăciunea te va iubi”, conchide același sfânt athonit.

Să ne învrednicim de o astfel de rugăciune!

Preot Octavian Moșin


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1970

Bilanțul ajutorului oferit de Biserică refugiaților din Ucraina: ajutoare umanitare în valoare de 6.450.000 lei

De la declanșarea conflictului armat din Ucraina, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, Biserica Ortodoxă din Moldova, într-un extraordinar gest de solidaritate și iubire a fraților de aceeași credință, a demarat mai multe acțiuni de ajutorare și sprijinire a cetățenilor ucraineni care se refugiază în țara noastră, precum și a cetățenilor […]