Actualitate

De ce Mirungerea se face imediat după Botez?

2217

Mirungerea se săvârşeşte imediat după Botez deoarece prin ungerea cu Sfântul Mir pruncul primeşte darurile Duhului Sfânt pentru a se întări duhovniceşte, ca o pecete a lui Hristos prin care unsul devine un creştin adevărat.

Sfânta Biserică acordă o importanţă desăvârşită cinstirii celor şapte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul Iisus Hristos, deoarece prin acestea primim harul sfinţitor al Duhului Sfânt.

Prin Taina Botezului, prima dintre Sfintele Taine, pruncului îi este iertat păcatul strămoşesc săvârşit de protopărinţii Adam şi Eva în Rai, el devine un om nou, îndumnezeit şi pregătit pentru Împărăţia Tatălui Ceresc, aşa cum ne spune şi Mântuitorul: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 5).

Mirungerea se săvârşeşte imediat după Botez deoarece prin ungerea cu Sfântul Mir pruncul primeşte darurile Duhului Sfânt pentru a se întări duhovniceşte, ca o pecete a lui Hristos prin care unsul devine un creştin adevărat. Aşa cum la botezul Domnului, Sfântul Duh s-a pogorât luând chip de porumbel, iar la Cincizecime s-a pogorât în limbi de foc asupra Apostolilor, este important ca Mirungerea să se săvârşească imediat după Botez, ca o confirmare a pruncului la participarea Pogorârii Sfântului Duh şi la noua viaţă întru Hristos.

Prin Sfântul Botez primim, aşadar, chipul Mântuitorului Hristos, şansa la îndumnezeire întrucât, aşa cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae, „Omul a fost creat de Dumnezeu în calitate de chip al Său şi menit să se ridice la asemănarea cu Ziditorul său, prin dialogul iubirii reciproce”, iar prin Taina Mirungerii ne îmbogăţim duhovniceşte de harul Duhului Sfânt. Aceste lucrări divine la care este chemat pruncul să participe reprezintă fundamentul credinţei noastre şi primul pas spre mântuire şi spre viaţa veşnică.

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
1495

În noaptea Slăvitei Sărbători a Naşterii Domnului, Preasfințitul PETRU a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Pe 7 ianuarie 2021, în noapte Slăvitei Sărbători a Naşterii Domnului, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi”  din mun. Ungheni. La miezul nopții, Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat de clerici, numeroși credincioși și copii, adunați pentru a aduce rugăciuni de slavă, laudă și […]