Patru piloni pentru o familie solidă

1304

Căsătoriile din iubire şi pentru iubire sunt puternice, atractive, împlinitoare. Ţin. Şi ţin frumos. Nu doar bine. De ce? Pentru că iubirea găseşte întotdeauna resurse pentru încă o zi, încă un an, pentru toată viața. Pentru că iubirea este suportul bunătăţii, al răbdării, al blândeţii, al sensibilităţii, al altruismului şi al sacrificiului pentru celălalt. 

Dacă e de la sine înţeles care sunt materialele constitutive ale unei temelii imobiliare – cimentul, piatra, fierul, te întreb: pe ce se fundamentează o căsnicie de succes. Permite-mi să-ţi spun părerea mea. Pe patru piloni.

1. În primul rând, e nevoie de iubire. Ea este fundaţia fundaţiei. Elementul care leagă totul laolaltă. Iubirea este ceea ce ne face să mergem înainte. Ceea ce ne dă sentimentul că suntem înţeleşi, acceptaţi, receptaţi. E motivaţia necesară şi suficientă ca să oferim totul în schimb. Căsătoriile din interes, sau din obligaţie, sunt circumstanţiale. Adică depind de timpuri şi de contexte. Un fel de schizofrenii maritale dizgraţioase. Nu ţin. Ba mai mult, se dărâmă sub presiunea ridicolului. Căsătoriile din iubire şi pentru iubire sunt puternice, atractive, împlinitoare. Ţin. Şi ţin frumos. Nu doar bine. De ce? Pentru că iubirea găseşte întotdeauna resursa pentru încă o zi, încă un an, pentru toată viața. Pentru că iubirea este suportul bunătăţii, al răbdării, al blândeţii, al sensibilităţii, al altruismului şi al sacrificiului pentru celălalt. Iubirea te trezeşte mai repede pentru a pregăti micul dejun. Şi, o chestiune deloc lipsită de importanţă, copiii se fac din iubire. Atunci când apar ei, cuplul devine familie.

2. În al doilea rând, este nevoie de comunicare. Să ştii ce să spui, când să spui şi cum să spui este o artă. Cei ce o stăpânesc sunt fericiţi pentru că vor avea parte de linişte şi pace în familie. Pitagora îi încuraja pe discipolii lui astfel: „Nu spuneţi puţin în vorbe multe, spuneţi mult în vorbe puţine.” Mi se pare că principiul se aplică în domenii precum politică, business, educaţie, dar, în special, în familie... Ei, aici, soţiile, în genere, aşteaptă ca soţii să le explice în detaliu ceea ce s-a întâmplat peste zi. Sau dacă nu, să aibă răbdarea necesară de a le asculta. Astfel se realizează uniunea mentală şi emoţională între cei doi. La punctul acesta Vasile Ghica avea dreptate: „Lipsa de comunicare este maternitatea multor tragedii.” Ce să facem? Vă propun un sfert de oră de diseminare a istoricului zilei la finalul ei. Mai merită citită, în tandem, o carte despre viaţa de familie şi împărtăşite gânduri pe marginea ideilor autorului. Sau ştiţi voi ce temă se potriveşte mai bine în cazul vostru. Cea mai înaltă formă a comunicării este cea pe verticală: cu Dumnezeu. Deci, utilizaţi la maximum puterea benefică a rugăciunii. Atunci când două fiinţe se unesc tremură pământul, atunci când două suflete se unesc se cutremură cerul. Căsnicia înseamnă uniune fizică, da!, dar mai mult decât atât, înseamnă comuniune spirituală.

3. În al treilea rând, este nevoie de respect. E pilonul de forţă care susţine greutatea unui astfel de demers. Întemeierea unei familii este o aventură pe care tot mai puţini temerari o încearcă. Şi pentru că experienţa lor, sau a celor de lângă ei, demonstrează fragilitatea operaţiunii. Trădarea, egoismul, profitoria contrabalansează serios procesul împlinirii prin celălalt. Aici intervine respectul. Eu cred că el este manifestarea superioară a dragostei. Pentru că sentimentele vin şi trec, precum ploile (să spunem de vară), dar respectul facilitează durabilitatea unei căsnicii. Datorită lui, cei doi îşi adresează cuvinte potrivite (vorba lui Arghezi), îşi acceptă limitele fără să le forţeze, se iubesc (în public şi în privat) cu atenţia acordată nevoilor şi dorinţelor celuilalt. Atenţie! Respectul nu înseamnă doar vorbe, ci, mai ales, atitudine.

4. În al patrulea rând, este nevoie de distracţie. Ştiţi care sunt cuplurile care rămân împreună. Cele care râd împreună. Da. Şi câteodată mai şi plâng. Tot împreună. Factorul râs înseamnă enorm de mult pentru sănătatea unei familii. Să râzi atunci când mergi la teatru, când priveşti un film de comedie când partenerul spune o poantă bună sau când copiii spun lucruri trăsnite. Spre exemplu, fiica mea, căreia îi plăcea să se măsoare cu tata, pe la şapte ani mă cheamă, la un moment dat, „să ne jucăm de-a luptatul”. Îi spun că vin după ce termin de scris ceva. Auziţi întrebarea ei: „Dar, tati, durează mult ideile oamenilor mari?” Ce să mai spui? Nimic. Râzi una bună şi mergi mai departe fericit.

Prieteni, vă doresc o căsătorie trainică!

(Gabriel Braic, Semeseuri pentru familii grăbite, Editura Agaton, Făgăraș, 2019, pp. 15-17)


Articole postate de același autor
1460

Comuniune și rugăciune la începutul „Serbării de la Putna – 150”

La ceas de seară, numeroși credincioși s‑au adunat în rugăciune la Mănăstirea Putna pentru a‑i aduce Maicii lui Dumnezeu cinstirea cuvenită. Ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare trece prin însemnate momente de sărbătoare, întrucât își prăznuiește hramul, Adormirea Maicii Domnului, și sărbătorește 150 de ani de la evenimentul de importanță națională din 1871, „Serbarea de la […]