Biserica USM şi-a serbat hramul

4378

E o frumoasă tradiţie ca de praznicul „Întâmpinarea Domnului” – hramul Universităţii de Stat din Moldova, să se adune mulţime de tineri în acest sfânt locaş.

Sute de studenţi, dar şi profesori, colaboratori şi credincioşi de rând, au intrat în biserică să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru toate binefacerile.

În dimineaţa zilei, în dangătul clopotelor, au poposit mai mulţi slujitori şi credincioşi la Liturghia praznicală.

Slujba a fost oficiată în sobor de preoţi, avându-l drept protos pe părintele Octavian Moşin, parohul bisericii.

La slujbă s-a rugat şi conducerea USM, în persoana rectorului Gheorghe Ciocanu, a prorectorilor, decanilor şi altor colaboratori.

La finele slujbei a avut loc sfinţirea lumânărilor conform unui cin aparte, iar credincioşii au fost binecuvântaşi cu agheasmă.

În predica sa, părintele Octavian s-a referit la tineri şi ortodoxie, la importanţa unei vieţi curate trăite în Hristos. Apoi i-a felicitat cu prilejul sărbătorii, îndemnându-i spre o viaţă înduhovnicită.


Articole postate de același autor
706

Mesajul PS Siluan, Episcop de Orhei, la Praznicul Nașterii Domnului

„Din slava Ta cerească Te coboară, Spre Betleemul sufletului meu Și-n staulul smereniei, Fecioară, Intrând, să naști pe Unul Dumnezeu”. (Întrupare, Maica Teodosia Lațcu) Prea Cuvioși și Prea Cucernici Părinți, Iubiți frați și surori, An de an, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească, pentru că ea este împlinirea făgăduințelor și […]