Un preot căsătorit spunea:
- Știți când îl simt pe Dumnezeu? Când stau cu soția mea la balcon, ne bem cafeaua și, pur și simplu, privim în depărtare spre o dumbravă și simțim iubirea. Atunci Îl simt pe Dumnezeu aproape de mine, fără cuvinte, simt prezența dumnezeiască!
Dumnezeu este peste tot, putem găsi sensul și scopul vieții în orice moment când Dumnezeu ne atinge. Dacă vom învăța să-I simțim atingerea, Dumnezeu o va face și atunci când ne vom apropia de Sfântul Potir.
Un om m-a întrebat:
- Părinte, mă împărtășesc de atâtea ori, de ce nu simt că devin Hristos, nu înțeleg acest lucru. Simt că mă împărtășesc cu pâine și vin și nimic altceva!
I-am răspuns:
- Dragul meu, nu este nici o baghetă magică pentru a-L simți pe Domnul în momentul când te apropii de ușile împărătești: trebuie, întâi de toate, să-L simți în fiecare clipă a vieții tale.
Și la o cafea cu soția, și când ești la volan, când îți hrănești copiii, când mergi la serviciu, când gătești, când te speli, când faci alt lucru. Când Îl vei simți pe Hristos și sensul vieții, atunci vei descoperi sensul în orice moment obișnuit, atunci Sfânta Împărtășanie va fi culmea, va fi desăvârșirea iubirii, începută în existența obișnuită.
Din păcate, noi suntem oamenii religioși numai o oră, până când se sfârșește Liturghia, o discuție anumită sau o lecție. Apoi mergem acasă, scoatem haina de sărbătoare, îmbrăcând-o pe cea obișnuită, dar, din nefericire, odată cu ea, îmbrăcăm și comportamentul obișnuit și nu păstrăm dragostea, senzația unui rost în relațiile cotidiene – acea taină a fericirii pe care Dumnezeu așteaptă să o vadă, nu pentru Sine, ci pentru noi; pe care copiii așteaptă să o vadă pe chipurile noastre, pentru că ei văd totul, știu cât suntem de sinceri:
- Tatăl meu, poate că e neîmbisericit, dar e un om mult mai sincer și mai sensibil. Mama îmi citește predici ziua întreagă, tata nici nu calcă pragul bisericii, dar îl iubesc mai mult pe el, pentru că e mai sincer, mai adevărat, mai onest!
E dezolant, dar copilul a simțit acest lucru.
Înaintea noastră se așterne calea pe care trebuie să o parcurgem: cei din afara Bisericii, trebuie să se apropie de ea, cei din Biserică – să intre cu adevărat în ea, pentru că nu suntem acolo.
Eu îmbrac sutana neagră, am și barbă, mă fac preot, dar sunt eu oare un preot așa cum vrea să mă vadă Dumnezeu? Aceasta am în vedere.
Arhimandritul Andrei (Konanas)
Traducere Cebanu Ecaterina
sursa pravoslavie.ru
