Liturghie arhierească în parohia „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni, cu prilejul hramului acestei biserici

529

Duminică, 23 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a Liturghisit în biserica „Cuv. Ambrozie de la Optina” din s. Vărzărești, r. Nisporeni.

În dimineața zilei, la ora 6, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de parohul bisericii sus numite, Ieromonahul SERAFIM (Novac), împreună cu copii și creștinii veniți la rugăciune.

Alături de Înaltpreasfințiea Sa, au coliturghisit Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Mănăstirii Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală,  Ieromonahul SERAFIM (Novac), parohul acestei biserici, dar și alți slujitori.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu, pentru toate binecuvântările revărsate asupra părintelui paroh, dar și a întregii comunități parohiale, dar și rugăciuni de laudă în cinstea Cuviosului Ambrozie de la Optina, care este pomenit astăzi și este ocrotitorul acestei Sfinte Biserici.

În timpul Vohodului mic, părintele paroh, Ieromonahul SERAFIM (Novac), a fost decorat de Înaltpreasfinția Sa cu dreptul de a purta nabedrinic, cruce de aur și paliță, reprimind prin aceasta toate decorațiile bisericești ce le avusese până la momentul călugăriei, deoarece părintele paroh, după ce i-a trecut la Domnul preoteasa, cu binecuvântare arhierească, pe parcursul anului curent, a fost călugărit, devenind din Prot. Serghei, Ieromonahul SERAFIM.

După citirea pericopei evanghelice, care relatează minunea Învierii tânărului din Nain,  Ierarhul a ținut un consistent cuvânt predicatorial, explicând mesajul evanghelic.

După rugăciunea Tatăl nostru…, Înaltpreasfinția Sa a împărtășit 215 credincioși și 59 de copiii. Acest fapt reprezintă un moment îmbucurător, având o importanță spirituală covârșitoare, atât pentru fiecare creștin în parte, cât și pentru întreaga comunitate parohială. Or, tocmai acest fapt adeverește că o comunitate parohială este cu adevărat vie și următoare a lui Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul a ținut să aprecieze toată strădania pe care părintele paroh o depune exemplar de 20 de ani în această comunitate parohială, felicitându-l și cu împlinirea a 60 de ani, pe care i-a sărbătorit de curând, adresând totodată întregii comunități parohiale, cuvinte de felicitare cu sărbătoare hramului, care o și cinstesc astăzi.

După aceasta copiii din comunitatea parohială, la îndrumarea părintelui paroh, i-au prezentat Ierarhului un frumos concert creștin, prin care s-a arătat importanța și beneficiul virtuților, dar și răul ce îl aduc patimile în viața creștinului.

Apoi, Ierarhul a săvârșit un trisghion, la mormântul preotesei Larisa Novac, ce-a care i-a fost preoteasă părintelui paroh, înainte de a se călugări.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2073

Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în Duminica Sfintei Cruci peste 200 de credincioși au participat la Pelerinajul Tinerilor, care a presupus deplasarea de la Biserica ”Întâmpinarea Domnului”, USM, până la Mănăstirea Sireți. Înaintea pelerinajului a fost oficiată Sf. Liturghie la biserica universitară, urmând slujba Canonului de pocăință către Mântuitorul și un mesaj de încurajare către […]