Sfânta Liturghie sobornicească în cinstea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț

580

Duminică, 16 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț.

În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de Egumenul așezământului monahal, Arhimandritul SPIRIDON (Marin), dimpreună cu obștea, soborul de preoți și credincioșii prezenți.

Menționăm că această slujbă a fost prilejuită de cinstirea Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, care din 2018, în urma raportului prezentat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, de către Înalpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni, și Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, s-a hotărât prin Decizie Sinodală ca slujba de cinstire a acestei Sfinte Icoane să se săvârşească în duminica ce urmează după sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, fapt care şi se întâmplă deja al cincilea an consecutiv.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită într-o atmosferă solemnă de mare sărbătoare de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, dimpreună cu-n impunător sobor de slujitori, în soborul sfintei mănăstiri închinat Sfintei Treimi.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, Arhim. KIRIL (Braguța), Starețul Sfintei Mănăstiri Hîrjauca și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală, Arhim. IRINARH (Costru), Starețul Mănăstirii Țîgănești, dar și alți slujitori.

La Vohodul mic, Egumenul mănăstirii, Arhim. SPIRIDON (Marin), dar și unii slujitori ai Mănăstirii Hîrbovăț au primit Diplome Arhierești.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul evanghelic despre iubirea vrăjmașilor (Luca 6, 31-36), iar după aceasta Chiriarhul a relatat aspecte din istoria Sfintei Icoane a Maicii Domnului făcătoare deminuni de la Hîrbovăț, vorbind și despre importanța, folosul și necesitatea duhovnicească de a cinsti acest sfânt și mare odor din țara noastră.

La sfârșitul Sfintei Litughii, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a felicitat pe părintele stareț și obștea sfintei Mănăstiri Hîrbovăț, dar și pe toți credincioșii.

La final, Arhim. SPIRIDON (Marin), a adus cuvinte de recunoștință și mulțumire Înaltpreasfințitului Ierarh, soborului de slujitori prezenți, tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestei Sfinte Mănăstiri.

Menționăm că Starețele și Stareții Sfintelor Mănăstiri din Eparhie au fost prezenți la Sfânta Slujbă.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii au luat parte la o agapă frățească, oferită de obștea Sfintei Mănăstiri Hîrbovăț.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2247

IPS Teodosie: „Sufletul poporului nostru este rănit, pentru că cel mai mare pelerinaj e confiscat de cei care nu au credință…”

În contextul anulării, din rațiuni pretins sanitare, a celui mai mare pelerinaj anual din România, la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, unde creștinii veneau să se roage pentru sănătate și vindecare, Biserica Ortodoxă a luat atitudine față de discriminarea credincioșilor ei și față de încălcarea libertății religioase de către autoritățile guvernamentale. După mesajul plin de […]