Actualitate

În Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea Cuizăuca

1015

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit în Duminica a XV-a după Pogorârea Sfântului Duh, 25 septembrie 2022, la Mănăstirea Cuizăuca, unde a fost întâmpinat cu mult drag și cinste de viețuitorii Sfintei Mănăstiri în frunte cu PC Arhim. Alexei (Delendrea), Duhovnicul-administrator și de pelerini veniți din întreaga țară pentru a lua parte la frumosul eveniment duhovnicesc.

Ierarhului i-au coliturghisit: PC Arhim. Alexei (Delendrea), Duhovnicul-administrator al Sfântului Așezământ  și un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Vohodului mic, PC Arhim. Alexei (Delendrea), Duhovnicul-administrator a fost decorat de către Arhipăstor cu ordinul „Meritul Bisericesc” de gr. III, în semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

După ce s-a încheiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Vlădâca Vladimir a oficiat un Te-Deum de mulțumire urmat de o Litie de pomenire pentru Întemeietoarea Sfintei Mănăstiri Cuizăuca, vrednica de pomenire, Egumena Heruvima (Vârlan).

Ierarhul a mulțumit PC Arhim. Alexei și pelerinilor Sfintei Mănăstiri pentru primirea călduroasă, binecuvântând pe toți și îndemnându-i la fapte bune și de folos pentru binele credinței și a neamului dreptmăritor.

Părintele duhovnic a adresat Înaltpreasfinției Sale din numele tuturor, cuvinte de recunoștință fiască pentru această vizită arhipăstorească mult-așteptată, menționând că și mai departe, la Mănăstirea Cuizăuca se va face ascultare și rugăciune cu râvnă și dăruire în fața Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Ctitori și binefăcători ai Sfintei Mănăstiri au fost decorați cu medalii și diplome bisericești pentru munca depusă la toate lucrările ce au loc în această oază monahală.

Mitropolitul a oferit în dar iconițe tuturor celor prezenți, în semn de sporire duhovnicească și amintire a acestui istoric eveniment petrecut astăzi în Mănăstirea Cuizăuca.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
3405

Rugăciune pentru pacea sufletului și pentru lume

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce ești izvorul vieții și al păcii în cer și pe pământ, revarsă harul păcii Tale în lume, în familii și în inimile tuturor oamenilor și mai ales în inimile celor ce Te mărturisim și ne închinăm Ție. Stinge neînțelegerile și războaiele dintre oameni. Liniștește țara noastră și lumea […]