Ediția a VII-a a Festivalului cîntecului pascal găzduit de parohia satului Recea

2260

La data de 03 mai, în a treia zi de la prăznuirea învierii Mîntuitorului, în parohia Nașterea Maicii Domnului din comuna Recea, raionul Rîșcani s-a desfășurat a VII-a ediție a festivalului cîntecului pascal. Un sobor de 20 de preoți din Blagocinia Rîșcani au săvîrșit Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu cîntăreții din parohiile Recea, Rîșcani, Nihoreni, Costești și Aluniș.

La eveniment a fost prezentă conducerea de vîrf a raionului Rîșcani, în persoana vicepreședintelui raionului, doamna Zamurdac Galina, care a venit cu un mesaj de felicitare și de mulțumire din partea Aparatului Președintelui raionului cu ocazia sărbătorilor pascale, pentru implicarea și promovarea valorilor creștine și tradiționale în raion. De asemenea, buna organizare și desfășurare a evenimentului nu ar fi fost posibilă și fără concursul colectivului Secției raionale de Cultură, condus de doamna Emilia Garbuz.

Festivalul cîntecului pascal a fost deschis de cuvîntul plin de învățătură al preotului paroh Constantin Dascal, aducînd slavă lui Dumnezeu cu ocazia învierii Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și îndemnînd creștinii care au participarea la eveniment, să se bucure de Lumina Învierii și să avem spor duhovnicesc. A urmat dangătul de clopote în interpretarea clopotarul Denis Latîșev. Apoi, corul de preoți, condus de părintele Alexei Scutaru, a cîntat Hristos a Înviat!

La festival au participat:

1. Ansamblul folcloric “Ţărăncuţa”s.Borosenii Noi, conducător Felicia Bojii 2. Ansamblul folcloric “Moştenitorii” s. Zăicani, cond. Ecaterina Cemîrtan 3. Ansamblul vocal “Aluniş” s.Aluniş, conducător Nicolae Pădureac 4. Ansamblul folcloric “Pruteanca” or.Costeşti, conducător Gheorghe Chiperi 5. Ansamblul folcloric “Sălcioara” s.Corlăteni, conducător Lilia Nenescu 6. Ansamblul folcloric “Datina” s.Pîrjota, conducător Rodica Vasilov 7. Ansamblul vocal “ Rapsodie ” s.Recea, conducător Valentina Tcaci 8. Ansamblul vocal “ Busuiocul” s.Mihăileni, conducător Lucia Căpriţă 9. Ansamblul vocal din s.Moşeni, conducător Aurelia Sărăteanu 10. Ansamblul vocal al Şcolii de Arte or.Rîşcani, director Angela Ciubară 11. Ala Caldarari , directorul Căminului de Cultură s.Branişte 12. Francesca Cucuruzneac, elevă, gimnaziul “Gheorghe Rîşcanu”or. Rîşcani

Cîntăreții din parohiile:

13. “Adormirea Maicii Domnului ” s. Nihoreni 14. “Adormirea Maicii Domnului ” or. Rîşcani 15. “Naşterea Maicii Domnului” or. Costeşti 16. “Adormirea Maicii Domnului” s. Aluniş 17. ”Naşterea Maicii Domnului” s. Recea

Participanții au primit în dar cîte o icoană a Învierii Mîntuitorului Hristos, cîte un calendar creștin-ortodox și broșura editată de parohia Nașterii Maicii Domnului din com. Recea – ”Carte de Rugăciuni. Comportamentul creștinului în Biserică” și cîte un buchețel de lăcrimioare.

Evenimentul s-a încheiat la fel cu dangătul clopotelor bătue de această dată, de un tînăr clopotar sin s. Aluniș – Nicolae Scutaru.

Spre final, părintele Constantin Dascal a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Sfintelor Paști subliniind importanța implicării noastre în menținerea luminii învierii aprinse continuu în inimile noastre. Totodată, părintele a mulțumit tuturor pentru buna organizare și pentru efortul depus atît de conducerea raionului, secției Cultură, cît și creștinilor din parohia sa, fără de care nu ar fi fost posibilă desfășurarea acestui frumos festival.

sursa riscanistiri.wordpress.com


Articole postate de același autor
15212

Trecerea pe sub masa, in Vinerea Mare

In fiecare an, in Vinerea Mare, coboram in mormant, impreuna cu Hristos, pentru ca, mai apoi, sa si inviem impreuna cu El. Aceasta coborare si ridicare din groapa mortii se face in chip simbolic, prin trecerea pe sub masa aflata in mijlocul bisericii, pe care sta intins trupul mort al lui Iisus Hristos, intiparit pe […]