Sprijin pentru 300 de copii defavorizați – Finalul Campaniei „Ajută un copil să meargă la școală!”

1240

În perioada 15 iulie – 31 august 2022, cu binecuvântarea și susținerea directă a ÎPS Mitropolit Vladimir, s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Campaniei pentru sprijinirea copiilor defavorizați „Ajută un copil să meargă la școală!”, organizată de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM.

În cadrul ei s-au colectat peste 300 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru copiii proveniți din familiile social-vulnerabile din țară, printre care și 50 de elevi ai Școlii auxiliare internat nr. 5 din Chișinău, beneficiari ai campaniei din acest an.

Ghiozdanele cu rechizite, hăinuțele, încălțămintea, produsele alimentare și igienice, jucăriile și alte daruri, au fost oferite copiilor cu susținerea ÎPS Mitropolit Vladimir, a donatorilor și partenerilor Centrului Social-Misionar „Icoana Maicii Domnului Bucuria tuturor celor necăjiți” de la Catedrala „Înălțarea Domnului” și ai Centrului Social și de Caritate „Preoteasa Irina Cij” din Capitală.

Din inimile pline de iubire ale donatorilor au fost oferite darurile pentru cei aproximativ 300 de elevi defavorizați din țară, care au creat copiilor condiții și plăcerea de a merge la școală cu multă bucurie, având în spate un ghiozdan nou plin cu rechizite, iar în suflet mult entuziasm la început de an școlar.

Mulțumim din suflet și exprimăm sinceră recunoștință tuturor celor care au devenit eroi pentru acești tineri ce pleacă în lumea cunoștințelor, implicându-se și în acest an exemplar în această campanie a faptelor bune, atât în calitate de voluntari, donatori, cât și parteneri de organizare.

Să ne ajute Dumnezeu să aducem și în continuare speranța și bucuria în inimile și sufletele celor mai triști ca noi.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1906

Pastorală la Învierea Domnului a Preasfințitului Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni

Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Episcopia de Ungheni și Nisporeni: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. […]