Actualitate

Rugăciunea elevului la începutul anului şcolar

2268

Luminează, Doamne, cugetele, să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mi să treacă cu bine acest nou an şcolar ce se începe în această zi. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-ne cugetele să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim bine pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Crezând că ne este de folos să ieşim încununaţi cu cunoştinţe din această şcoală, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu ne iubeşti şi ştii ce ne este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-ne pe noi să nu căutăm slava lumească, ce este degrab trecătoare, ci să căutăm vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândesc Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne vom lăuda în lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, că numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.


Articole postate de același autor
12592

A trecut la cele veșnice Protoiereul mitrofor Nicolae Vornicescu

La data de 30.01.2022, după o necruţătoare boală s-a stins din viaţa pământească parohul bisericii în construcție cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din orașul Taraclia, Protoiereul mitrofor Nicolae Vornicescu. Protoiereul Nicolae Vornicescu s-a născut în anul 1976, luna iulie, ziua a 2-a în s. Lozova, r. Strășeni, Republica Moldova. Din copilăria sa a crescut şi […]