Actualitate

Dumnezeiasca Liturghie de la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, din Duminica a X-a după Cincizecime

912

În Duminica a X-a după Pogorârea Duhului Sfânt, pe 21 sugust, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a adus spre închinarea credincioșilor, un chivot cu părticele din sfintele moaște ale Cuvioșilor Gherman, Savatie și Zosima de la Soloveț, a cărora pomenire este astăzi.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, cerându-se totodată sănătate și pace pentru întreaga omenire.

După citirea pericopei evanghelii (Matei 17, 14-23), care relatează minunea vindecării fiului lunatic, Înaltpreasfinția Sa a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a explicat mesajul evanghelic, în care a vorbit despre puterea credinței, dar și despre răutățile ce le face diavolul asupra tuturor oamenilor, începând din copilărie și până la adânci bătrânețe.

După rugăciunea Tatăl nostru…, au fost împărtășiți copiii și credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa, a felicitat părintește credincioșii prezenți cu Sfânta Duminică, dorindu-le o săptămână binecuvântată și un post cu multe roade duhovnicești, întrucât mai avem o săptămână din postul Adormirii Maicii Domnului.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.

Menționăm că la ora 6 dimineața, la Catedrala Episcopală a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie, oficiată de prot. Nicolai BOIAN, iar răspunsurile la strană au fost date de Corul de copiii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana ROTARI.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2270

Veche biserică ortodoxă din anul 900 descoperită în cetatea Alba Iulia

În urmă cu zece ani, în timpul realizării proiectelor de reabilitare ale cetății din Alba Iulia, a fost descoperită îngropată o biserică ortodoxă în zona din spatele catedralei catolice, în zona pieței centrale a cetății. Din păcate ea a fost îngropată, motivul fiind pentru conservare. Ceea ce deosebit de important în această descoperire, datarea făcută […]