ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat participanții la Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci

1669

Pelerinajul Tinerilor în Duminica Sfintei Cruci a început cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în dimineața zilei de duminică, 27 martie, fiind oficiată Sf. Liturghie la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM. Slujba a fost săvârșită de parohul bisericii Prot. mitr. Octavian Moșin și un sobor de preoți și diaconi, după care au fost citite acatistele în cinstea Sf. Cruci și Sf. Irh. Nicolae.

În procesiune, cu cruci, icoane și steaguri, s-a mers pe jos până la Mitropolie, unde pelerinii au fost întâmpinați și binecuvântați de către Mitropolitul Vladimir, mulțumindu-le celor prezenți pentru râvnă și dragoste pentru cele sfinte, dar și pentru nevoință. ”Este un drum binecuvântat dacă îl parcurgi cu rugăciune și întru slava lui Dumnezeu”, a menționat ÎPS Vladimir.

De la Mitropolie, pelerinii vor parcurge aproape 16 kilometri pe jos până la Mănăstirea Sireți din raionul Strășeni, unde va avea loc închinarea la sfintele moaște și se va săvârși Canonul de pocăință către Mântuitorul.

Pelerinajul Tinerilor este organizat de către Asociația Studenților Creștini Ortodocși, îndemnând tinerii la o viață plină de dragoste jertfelnică pentru Dumnezeu și aproapele.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2732

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir adresat Precuvioasei Maici Epistimia (Goncearenco), Stareța Sfintei Mănăstiri Suruceni, cu prilejul celebrării celor 60 de ani de la naștere

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit al Chișinăului şi al Întregii Moldove Vladimir a felicitat-o pe Stareța Sfintei Mănăstiri „Sf. Gheorghe” din Suruceni, Egumena Epistimia (Goncearenco) cu prilejul celebrării celor 60 de ani de la naștere. Preacuvioasă Maică Stareță Epistimia, Vă aducem felicitările noastre cordiale cu prilejul aniversării vârstei de 60 de ani. Când vorbim de ziua de […]