Înaltpreasfințitului Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, aniversează 16 ani de arhierie

1143

Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a împlinit sâmbătă, 13 noiembrie 2021, 16 ani de slujire arhierească. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove i-a adresat un mesaj de felicitare.

Înaștpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului Petru,
Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni

Înaltpreasfinția Voastră,

Din Mila Preasfintei Treimi, în această zi consemnaţi 16 ani de la hirotonia în treapta de ierarh al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Toată viața Înaltpreasfinției Voastre de până acum a fost o imensă ascensiune spre desăvârșire lăuntrică, dar și un imens șantier. Ați ridicat din talpă, monumentala Catedrală a Sfintei Mănăstiri Hâncu și alte câteva biserici. De câțiva ani lucrați cu mult spor la edificarea Catedralei episcopale și a Centrului eparhial din Ungheni.

Grija față de copiii aflați în nevoie sau față de bătrânii rămași fără sprijin, prin crearea unor structuri sociale unde aceștia să primească o îngrijire adecvată, continuă să reprezinte una dintre preocupările de seamă ale Înaltpreasfinției Voastre.

De aceea și Sanctitatea Sa, Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, la data de 16 mai 2021 a  considert potrivit să vă avanseze în treapta de Arhiepiscop, pentru activitatea rodnică spre binele și întru propășirea Bisericii.

An de an, ziua hirotoniei în treapta de arhiereu a Înalpreasfinției Voastre se împlinește prin rugăciunea de doxologie și de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile la care v-a făcut părtaș, pentru întreaga ocrotire cu care v-a înconjurat și pentru puterea pe care v-a dăruit-o spre a săvârși toate lucrurile frumoase.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă dăruiască și de acum înainte râvnă sfântă pentru Sfânta Taină a arhieriei și multă tărie în dragostea față de Biserică și credincioșii ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Înaltpreasfinției Voastre, ca ajutor spre continuarea frumoaselor realizări pastorale, misionare și culturale!

Întru mulți și fericiți ani Înaltpreasfinția Voastră!

Cu frățească dragoste în Hristos-Domnul,

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1322

Activitatea socială a Bisericii în 2020: Peste 300 000 lei pentru persoanele defavorizate și cele afectate de pandemie

Vineri, 26 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întâlnire cu un grup de tineri voluntari ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, însoțiți de Președintele Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al BOM, Dl Serghei Crudu. În cadrul întâlnirii, Dl Serghei Crudu a prezentat ÎPS Mitropolit Vladimir Raportul general privind activitățile Sectorului Sinodal Activitate Socială […]