Cum se desfășoară o spovedanie corectă? Omul își mărturisește păcatele sau preotul îl întreabă?

8727

Cum se desfășoară o spovedanie corectă? Omul își mărturisește păcatele sau preotul îl întreabă? Sau și una, și cealaltă?

Și una, și cealaltă, desigur. Cei care au exercițiul spovedaniei, știu ce să spună. Se analizează, își scrutează lăuntrul, își semnalizează căderile care îi chinuie și îi apasă, și atunci le mărturisesc. Funcția preotului este să-l ajute, să-l întrebe: „Dar în problema cutare cum stai? Dar relația cu ceilalți cum merge?”. Însă cea mai importantă misiune a preotului este să-l ajute să înțeleagă izvorul căderii, cauza sufletească, partea mai ascunsă.

 

(Pr. prof. dr. Constantin Coman, Între iluzia împlinirii și certitudinea eșecului, Editura Bizantină, pp. 42-43)


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1257

Duminica a XVIII-a după Cincizecime la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău

În Duminica a XVIII-a după Cincizecime, 16 octombrie 2022, zi în care Biserica Ortodoxă din Moldova face pomenirea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Hîrbovăț, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca și vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din municipiul Chișinău. La momentul […]