Actualitate

De ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, PS Ioan, Episcop de Soroca, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Soroca

1442

De ziua prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, 2 august 2021, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Soroca.

După citirea Evangheliei, Episcopul Ioan a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre contextul istoric și religios în care a trăit proorocul Dumnezeului Celui Viu, Sfântul Ilie Tesviteanul, călăuzitorul poporului evreu către lumina dreptei credințe.

„Sfântul Proroc Ilie se bucură de o mare cinstire atât în iudaism cât şi în creştinism şi chiar în islam, fiind socotit unul dintre profeţi. De aceea, cele trei mari religii monoteiste au faţă de Sfântul Proroc Ilie o cinstire deosebită. Sfântul Proroc Ilie face parte din prorocii Vechiului Testament care nu şi-au scris predicile sau cuvântările lor către popor. Sfântul Ilie a trăit şi a făcut lucruri minunate în secolul al IX-lea îHs., în timpul regelui Ahab din Samaria care a domnit între anii 874 -853 îHs”, a spus PS Ioan.

La final, PS Ioan a transmis felicitări celor care îl au ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

„Tuturor celor care poartă numele de Ilie le dorim ani mulți și binecuvântați, cu pace, bucurie, credință multă și fapte milostive”, le-a urat Preasfinția Sa.

Sfinte Proorocule al lui Dumnezeu Ilie, roagă-te pentru noi!

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1776

Ziua femeii creștine în parohia Dumbrava

A treia duminică după Sf. Paști este închinată femeilor creștine. După Sf. Liturghie duminicală, au fost felicitate toate creștinele prezente prin vocile micuților din parohie, care au pregătit un program artistic. Toate doamnele și domnișoarele prezente au primit câte o floare și mesajul de felicitare al părintelui paroh. Predică la Duminica femeilor mironosițe