De acum să nu mai păcătuiești, i-a spus Hristos paraliticului (Ioan 5, 14). La fel i-a grăit și desfrânatei: De acum să nu mai păcătuiești (Ioan 8, 11). Același lucru este valabil și pentru tine, care te-ai spovedit. Din momentul în care ai ieșit de la scaunul de spovedanie, să încerci să duci o luptă pe viață, ca să nu mai păcătuiești din nou. „Este pentru prima dată când am făcut acest lucru, părinte!”, i-a spus un tânăr duhovnicului său. „Și ce, mai vrei să-l faci din nou? Să nu mai spui acest lucru, copilul meu”, i-a zis părintele.
Până acum ai păcătuit, însă de acum înainte va trebui să înlocuiești faptele rele cu fapte bune: Ferește-te de rău și fă bine! (Psalmul 33, 13). „Doamne, vezi că mâinile mele sunt curate de fapte păcătoase?”, i-a spus un suflet lui Dumnezeu. „Sunt curate, dar goale!”, i-a răspuns Domnul. „Postul este începutul pocăinței. [...] Începi să te pocăiești atunci când începi să postești, căci fără post pocăința ta este moartă!” – prin plăcere Îl întristezi pe Dumnezeu, și acum ești chemat să-L înveselești prin osteneala dureroasă a postirii (și a rugăciunii stăruitoare). „Află, deci, că prin rugăciune și postire trebuie să-L îndupleci pe Dumnezeu” (slujba Schimei celei mici). De aceea și „esența” epitimiilor o reprezintă postirea și rugăciunea.
(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, Editura Tabor, București, 2012, p. 47)
