Actualitate

A avut loc „Drumul Crucii și al Pocăinței” în jurul municipiului Chișinău

1901

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 16-17 iulie 2021, în jurul Capitalei ţării noastre a avut loc tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (a XVIII-a ediție), prilejuit sărbătoririi Bine-credinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

În dimineața zilei de vineri, 16 iulie 2021, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat slujba Acatistului Acoperământului Maicii Domnului la Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Chișinău, binecuvântând clericii şi mirenii care urmau să participe la Drumul Crucii şi al Pocăinței.

La procesiune au participat slujitori și enoriași din Protopopiatele care sunt în jurisdicţia directă canonică şi administrativă a ÎPS Mitropolit Vladimir.

Cu voință duhovnicească și nădejde întru Domnul, credincioșii Capitalei s-au bucurat duhovnicește și în acest an de organizarea Drumulului Crucii şi al Pocăinţei, o bineplăcută lui Dumnezeu procesiune, în care au avut posibilitatea să se roage Mântuitorului Hristos, Preacuratei Maicii Sale și vrednicilor Săi Sfinți, pentru a ne păzi orașul și țara noastră de toate relele și ispitele, dăruindu-ne cu nespusa Lui milă și nebiruitul ajutor.

Foto credit: Ioan Beschieru

Sursa: ortodox.md


Articole postate de același autor
1564

Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstire Hîncu

Sîmbătă, 21 noiembrie 2020, de pomenirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Hîncu, în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”. În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Egumena Parascheva (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, dimpreună cu obștea și credincioșii prezenți. În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de […]