Trebuie să învăţăm să ne rugăm. Nu să citim, să ne rugăm. Diferenţa este mare. Trebuie să ne rugăm cu simplitate şi firesc. Ca şi cum am rosti ceva. Să nu lăsăm niciodată ca citirea noastră să devină mecanică. Iar asta va reuşi numai cu osteneală. Multă osteneală. Muncă continuă şi neîntreruptă. Muncă cu răbdare. Muncă înăuntrul nostru.
Să zici: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Nu ştiu să mă rog!. Acest suspin şi plâns trebuie să iasă dinăuntrul nostru ani de-a rândul. Şi Domnul ne va vizita. Va veni deodată. Ne va deschide mintea şi vom descoperi taina, cum trebuie să ne rugăm şi ce este rugăciunea.
Uneori această taină ni se descoperă în timpul Liturghiei, când ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Alteori acasă. Ni se descoperă după suspinul neîncetat şi stăruitor: Învaţă-mă, Doamne, să mă rog! Învaţă-mă cum să mă rog! Ştiu numai să citesc. Să mă rog nu ştiu.
Şi Domnul ne va învăţa şi ce este rugăciunea şi cum trebuie să ne rugăm. Dar atunci va trebui să păzeşti lăuntrul tău de orice păcat de moarte şi de orice neatenţie. Şi să te rogi ca Domnul să nu-ţi ia harul, această dobândă mare, această sfinţire a voinţei şi a inimii.
Din O viață de jertfă – Mărturisirile Cuviosului stareț , Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 94
