Părintele Cleopa explică cine sunt oamenii care țin post degeaba

16854

Nu de puține ori am auzit din gura Părintelui Ilie Cleopa cât de important este postul și respectarea acestuia pentru toți creștinii. Ne-a învățat ce trebuie și ce nu trebuie să facem în acest timp.

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa este unul din cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori pe care i-a avut Mănăstirea Sihăstria şi Moldova. Acesta s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani, cu numele de botez Constantin. Este al cincilea copil din zece pe care i-a avut familia lui Alexandru Ilie.

A fost ucenic al părintelui Paisie Olaru. La 17 ani se alătură obștii schitului Sihăstria împreuna cu fratele său, Vasile. În 1937 tânărul Constantin este tuns în monahism și primește numele Cleopa. Cinci ani mai târziu ajunge egumenul schitului. Când lăcașul s-a ridicat la rang de mânăstire, părintele a fost făcut arhimandrit. Și-a păstrat poziția până în 1998, an în care starețul a murit.

În anul 1984, Părintele Ilie Cleopa afirmă că postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu. Duhovhicul ne spune că postul reprezintă însăși interdicția pe care Adam a încălcat-o, cea de a mânca Mărul Interzis.

"De aceea nu figurează în cele zece porunci, că s-a dat mai înainte de cele zece porunci cu 4108 ani, cât a fost de la zidirea lumii până când s-a suit Moise pe Muntele Sinai să primească tablele Legii", spunea părintele în cuvântul rostit la începutul Postului Mare, acum 32 ani.

Duhovnicul de la Sihăstria spune, după cuvântul Sfântului Vasile, care este importanța și rolul postului după greșeala făcută de Adam.

"Zice dumnezeiescul Vasile: Fiindcă n-am postit, am ieşit din Rai şi am fost izgoniţi de acolo. «Să postim ca să intrăm iar în Rai»".

"Şi diavolii postesc, dar tot diavoli sunt"

În cuvântarea de acum 32 ani, duhovnicul clasifică postul în două feluri: cel duhovnicesc și cel trupesc.

"Post trupesc, când cineva posteşte să nu mănânce mult, să nu bea mult şi se înfrânează de anumite mâncăruri: de carne, de brânză, de ouă, de lapte, de untdelemn şi de altele. Şi când cineva se înfrânează cu curăţie trupească. Cei căsătoriți trebuie să ducă viaţa curată şi cinstită", explică părintele Cleopa.

Acesta ne explică și faptul că postul duhovnicesc este mult mai înalt și important decât cel trupesc."

"Nu ajută nimic postul trupesc fără cel duhovnicesc. Şi diavolii postesc şi niciodată nu mănâncă, nici nu beau, dar tot diavoli sunt. Nici nu se însoară, nici nu se mărită, dar tot diavoli sunt, pentru că au inima înaltă, plină de mândrie înaintea lui Dumnezeu. Şi Solomon zice: «Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima şi viclean, aşa cum sunt diavolii»".

Martorii cuvântării spun că Părintele Cleopa i-a învățat ce înseamnă postul duhovnicesc:

"Postul duhovnicesc este acesta: să postim şi cu limba, să postim şi cu ochii. Limba să nu vorbească minciuni, nedreptăţi şi cuvinte putrede şi stricăcioase; ochii să nu privească cele spre sminteală; urechea să se înfrâneze de a auzi cântece lumeşti şi de alte feluri; mâna să postească, să nu iscălească zapise nedrepte sau pâră, sau să fure ceva, sau să bată pe cineva, sau să facă altă nedreptate cu mâna. Piciorul şi el trebuie să postească. Să nu mergem acolo unde sunt păcate, să nu ne ducă la răutăți şi la fărădelegi".

Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa menționează că inclusiv sfinții, pe vremea lor, posteau:

"Cei mai mari sfinţi ai lui Dumnezeu au postit foarte mult. Moise a postit 40 de zile şi 40 de nopţi când a primit Tablele Legii; Ilie iarăşi a postit şi a legat cerul 3 ani şi şase luni; Daniel a postit în groapa leilor şi dinţii lor nu s-au atins de dânsul".

 

Sursa: ortodoxia.me


Articole postate de același autor
1700

Hristos se naşte şi la noi în colind!

Preasfânta şi Preacurata Fecioara Maria L-a născut pe Domnul Iisus Hristos într-o ţară cu o climă, relief şi tradiţii diferite de cele ale multor popoare. Din Sfânta Scriptură şi din tradiţiile popoarelor am aflat tensiunea şi bucuria naşterii, precum şi împărtăşirea acestora în trepte ale emoţiei pământeşti şi cereşti. În ieslea din Betlheem, Preacurata Copilă […]