Actualitate

Săptămâna Tineretului Ortodox în Protopiatul Florești

28
 

Seara duhovniceasă pe tema: „Biserica și tinerii”, activitate desfășurată în Biserica „Sf. Cuv. Mc. Parascheva” din localitatea Gura Căinarului, Florești.

Conform binecuvântării Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, al Chișinăului și al Întregii Moldove și în baza planului de activitate a Protopiatului Florești, Săptămâna Tineretului Ortodox a demarat în Biserica „Sf. Cuv. Mc. Parascheva” din localitatea Gura Căinarului, Florești. Activitatea a avut loc luni, 18 aprilie anul curent, cu desfășurarea unei Seri duhovnicești pe tema: „Biserica și tinerii”. Împreună cu parohia Gura Căinarului, la organizarea acestei activitați s-au implicat și parohiile Putinești și Sevirova. La această activitate au participat fețe bisericești, autoritățile locale din parohia gazdă cât și tineri din cele trei parohii.

Cuvânt de binecuvântare și deschidere a activității a fost rostit de către protopopul raionului, Prot. Mitr. Ilie Munteanu. După care au fost rostite mai multe discursuri de către tinerii participanți, autoritățile locale, precum și cuvinte de învățătura rostite de către preoții prezenți.

Au luat cuvântul:

Parohul Bisericii „Sf. Cuv. Mc. Parascheva” din Gura Căinarului, Prot. Mitr. Petru Lisnic, cu un discurs pe tema Minuni false și minuni sfinte;

Parohul Bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Sevirova, Prot. Carp Cebotaru – Urmându-L pe Hristos;

Parohul Bisericii Sf. Ierh. Nicolae din Putinești, Prot. Mitr. Ioan Lisnic – De ce unii tineri foarte rar frecventează biserica.

Un cuvânt de învățătură adresat tinerilor a fost rostit și de către Prot. Mitr. Serghei Bolderescu, Responsabil de activitatea pastorală pentru tineri din protopopie. Deasemenea au luat cuvântul primarul com. Gura Căinarului, Aliona Cojocaru, directorul Gimnaziului, Vladimir Leșenco și învățătoarea claselor primare Olga Leșenco.

Cum adolescența este o perioadă importantă în formarea personalității, spre finalul activității tinerii au avut ocazia sa adreseze întrebări importante pentru ei preoților și să afle răspuns la acestea.

A urmat un concert de cântece religioase, cântat de către corul de copii din parohia gazdă.

Toți participanții au ramas satisfacuți de acestă întâlnire de suflet.

a consemnat Protoiereu Ioan Lisnic sursa mitropolia.md


Articole Asemănătoare
1605

Ne căsătorim sau mai aşteptăm?

Ne căsătorim sau mai aşteptăm? – Da, mai curviţi un an…Unii se mută săracii împreună, stau numai la ceaiuri… E greu pentru că noi toţi credem că nunta este o cheltuială. Prima pe listă e sala, cât mai încăpătoare ca să recuperăm amenzile pe care le-am plătit la alte nunţi… Pe locul doi sunt naşii, dacă […]

Articole postate de același autor
3240

„Probleme actuale ale securităţii naţionale” – Masă rotundă cu participarea membrilor cursului postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, luni 26 martie, în Sala Sinodală a Reședinței Mitropolitane a avut loc prezentarea istoricului, actualitatea și activitatea Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru membrii cursului post universitar de Securitate și Apărare Națională pe lângă Ministerul Apărării, În cadrul mesei rotunde cu genericul „Probleme actuale ale securităţii […]