Scopul poruncilor Domnului este să elibereze mintea de neînfrânare şi ură, şi s-o ducă la iubirea faţă de Acela şi de aproapele. Din această iubire îndoită se naşte lumina cunoaşterii duhovniceşti practice.
Dacă „iubirea este împlinirea legii lui Dumnezeu” (Romani 13, 10), cel care ţine minte răul faţă de fratele său şi urzeşte planuri viclene împotriva lui şi-l blestemă şi se bucură pentru orice cădere a lui, oare nu încalcă poruncile lui Dumnezeu şi nu este vrednic de iadul veşnic?
Dacă „iubirea nu face rău aproapelui” (Romani 13, 10), cel care-l invidiază pe fratele şi se întristează pentru înaintarea lui duhovnicească şi se străduieşte cu ironii să-i întineze demnitatea, sau să-l atragă spre un obicei rău, acest om nu se înstrăinează oare pe sine de iubire, şi nu se face vinovat de osânda veşnică?
Hristos nu vrea să ai împotriva vreunui om ură, sau tristeţe, sau mânie, sau ţinere de minte a răului, în orice chip, şi pentru orice lucru trecător. Şi aceasta o propovăduiesc pretutindeni cele patru Evanghelii. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 294-295)
