Actualitate

În Duminica după Botezul Domnului, Episcopul Ioan al Sorocii a liturghisit la Catedrala episcopală din Soroca

1489

În duminica după Botezului Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, din oraşul Soroca.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat înțelesurile Pericopei Evanghelice de la Matei în care se vorbește despre Începutul propovăduirii Domnului.

Ierarhul le-a vorbit credicioşilor şi despre semnificația Luminii la care se face referire în Evanghelia după Matei: „Hristos este acea lumină mare pe care o văd cei din Galileea neamurilor, care străbate Ţara Sfântă din Betleem şi Nazaret şi ajunge până acolo, iar de acolo lumina faptelor Sale minunate, a minunilor care exprimă iubirea Sa faţă de oameni.

Hristos este cu adevărat Lumina lumii. Pe El îl vede Prorocul Maleahi ca pe Soarele Dreptăţii. Dacă soarele fizic ne luminează şi ne oferă căldură, iar fără de el viaţa noastră nu ar fi posibilă şi Soarele duhovnicesc Hristos este Cel care ne încălzeşte cu lumina şi cu puterea Sa”.

Biserica Ortodoxă i-a pomenit duminica aceasta pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare din Capadocia, începătorul vieţii de obşte în Palestina şi dascălul pustiei (+529). Sfântul Cuvios Mihail de la Klop, nebun pentru Hristos și făcător de minuni din Novgorod în Rusia (+1453). Sfântul Cuvios Teodosie din Antiohia, Turcia (+412). Sfântul Ierarh Teodosie, egumenul Mănăstirii Filoteu din Sfântul Munte Athos, iar mai târziu episcopul Trapezuntei (XIV). Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Eleț. Sfinții Cuvioși: Ştefan, Teodor din Plachidiane şi Agapie, arhimandrit din Apameea Siriei. Sfântul Mucenic Mair, care s-a săvârșit fiind ucis în bătaie. Sfântul Iosif din Capadocia. Sfântul Cuvios Vitalie din Mănăstirea Avei Serida din Gaza (+615). Sfântul Sfințit Mucenic Ighinie, episcopul Romei (+142). Sfântul Ierarh Leucie, episcop de Brindisi şi mărturisitor în Italia (+173). Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru, episcop de Fermo în Italia (III). Sfânta Onorata din Italia, sora Sfântului Ierarh Epifanie de Pavia (+500). Sfinții Cuvioși: Tason, Taton şi Paldon, stareţi ai Mănăstirii Sfântul Vicenţiu din Abruzzo în Italia (VIII). Sfântul Cuvios Romil, pustnic din Veddin (+1375). Sfinţii Sfințiți Noi Mucenici din Rusia: preoţii: Teodor (Antipin), Vladimir (Fochin), Nicolae (Mațievkii) (+1919) şi Vladimir (Hirasko) (+1932), care au pătimit în timpul regimului comunist.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
528

În Albania, Arhiepiscopul Ioan a fost ales omul anului 2025

În cadrul unui vot deschis pe internet, participanții au ales liderul dintre cele mai influente figuri ale Albaniei. În decembrie 2025, în Albania, în urma unui vot online, Arhiepiscopul Tiranei, Durrësului și al întregii Albaniei Arhiepiscopul Ioan a fost recunoscut ca personalitatea anului 2025, raportează Orthodoxia News Agency. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Albaneze a obținut 32% din voturi și […]