Când te scoli dimineață, să te bucuri că te-ai trezit! Pe mine dimineața mă dor oasele cam tare, am reumatism. Și zic: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție, că toate mă dor!”. Da. E o minune să poți să zici „slavă Ție” când te doare ceva, și „binecuvântează-mă și ajută-mă să pornim și astăzi pe Cale!”…
Apoi, Împărate ceresc e prima rugăciune, după ce I-ai mulțumit lui Dumnezeu că te-ai trezit. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, adică le umpli, vino și Te sălășluiește întru noi – vă dați seama, ditamai Dumnezeu, Duhul Sfânt să vină să stea în mine, și vine, eu sunt templul Duhului Sfânt, nu? Și dumneavoastră, fiecare, de-adevăratelea! Să ne ducem și să ne uităm în oglindă să privim acest Templu al Duhului Sfânt care este trupul meu și să mă întreb: de ce fac din el o capiște idolească? Oare, chiar nu pot să-l onorez? Îl chem însă pe El, pe Domnul, că la El toate sunt cu putință! L-am uitat, între timp, m-am mai luat cu relele? Mai zic o dată! Încep mereu!
Rugăciunile acestea începătoare, de fapt, ne nasc la o nouă zi! Apoi, urmăm rânduiala de rugăciune a Bisericii și învățătura ei privind pravila personală. Fiecare după putere și dorință. Părinții zic așa: că există rugăciune mâncare și rugăciune respirație. Rugăciunea mâncare este rugăciunea de la slujbe. Dumneavoastră vă duceți, de obicei, doar la Ospățul Împărătesc, Sfânta Liturghie! Desigur și aici dacă nu v-ați luat boi, nevastă… Știți, ăia care nu vin la Praznic fiindcă au treabă. Dar când le lași pe toate și mergi la Dumnezeu, atunci Îl mănânci pe El chiar dacă nu te împărtășești efectiv cu Sfintele Taine. Dar să duceți măcar pe cineva din casa dumneavoastră să se împărtășească, nu se poate să nu aveți un bătrân sau un copil care să-L aducă pe Domnul acasă! Rugăciunea aceea liturgică este Ospăț, este mâncare, pentru că este singura rugăciune completă în care-L lăudăm pe Dumnezeu, Îi mulțumim lui Dumnezeu și ne rugăm pentru toți oamenii.
Apoi în timpul zilei respirăm, nu? Și orice rugăciune scurtă: Doamne miluiește, Doamne ajută, Binecuvântează suflete al meu pe Domnul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu…, toate acestea sunt ca respirația și, încet, încet Se lipește Dumnezeu de suflarea noastră! Apoi aveți grijă de acele momente de tăcere în care Îl ascultăm pe Dumnezeu. Așezați-vă în fața icoanei și ascultați-L pe Dumnezeu! Tăceți! Și o să vedeți că vin gândurile ca muștele la miere, dar, printre ele o să-L auziți pe Dumnezeu. Dumnezeu vorbește sufletului nostru în tăcere.
Să citim cât de puțin din Sfânta Scriptură pentru că așa ne pregătim pentru întâlnirea aceea și auzirea aceea din tăcere. Noi avem o frică rea de Dumnezeu, fugim de El! Ne dăm seama de aceasta după frica pe care o avem față de liniște, de tăcere. Tot timpul dăm drumul la câte ceva, la sunete, la o muzică, la un zgomot care să vină peste noi. Slavă Domnului că acum se multiplică și muzica noastră bisericească, care este rugăciune și care ne ajută foarte mult, pentru că celula noastră biologică vibrează în ritmul pe care i-l imprimi! Ce ascultăm se imprimă în noi. Și toată viața noastră este imprimată în celulele noastre, în apa vieții noaste!
Apoi, nu contează neapărat cât ne rugăm, ci să ne rugăm cu gândul că Dumnezeu e Viu și e cu noi! Ne aude! Îi pasă de noi!
Programul pe care ți-l faci, oricât de mic ar fi timpul acordat rugăciunii, să fie regulat. Noi suntem ființe ritmice, trupul nostru ființează ritmic și sufletul nostru este chemat să acționeze după rânduială, Dumnezeu a creat totul după o rânduială. Și îngerii sunt tot după rânduială, totul e după rânduială! Așa că, să-mi fac și eu o rânduială a mea: mă rog cinci minute dimineața, un minut la prânz, șase minute seara, dar păstrez această rânduială! Încet, încet ea se poate schimba, dar să ținem cu dinții de ea. Totul depinde și de hotărârea pe care o punem, că nu ajunge doar voința. Voința e alimentată mereu de hotărârea pe care o avem! Și nu vă bazați pe simțire. Mai vine cineva și-mi zice: „dar eu nu simt nimic la rugăciune”. Păi, nu e nevoie, că rugăciunea nu e un film serial, plin de suspans! Nu, nu e nevoie să simțim, ci să ne rugăm și să facem… Parcă noi când mâncăm, de câte ori zicem: „acum am nevoie de 70 de calorii”? Numai dacă avem diabet le măsurăm, altfel mâncăm cu bucurie, cu plăcere sau fără poftă, dar trebuie să mâncăm, că altfel nu suntem sănătoși. Așa e și cu rugăciunea, câteodată mi se pare că e o mâncare foarte bună, câteodată mâncăm ca să nu murim și să nu leșinăm.
Maica Siluana Vlad
www.sfintiiarhangheli.ro
