Actualitate

Tu ești viața și bucuria mea!

5608

Să ne rugăm pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea se află înlăuntrul rugăciunii. Dacă vă rugaţi numai pentru voi, asta ascunde interes. Pe când, dacă vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. În Biserică este Hristos unit cu Biserica, dar şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Dorul vostru fierbinte trebuie să fie îndreptat spre aceasta, ca lumea să fie sfinţită, ca toţi să devină ai lui Hristos. Atunci intraţi în Biserică, trăiţi în bucuria Raiului, în Dumnezeu, pentru că întreaga plinătate a Dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică.

Suntem toţi un trup, având cap pe Hristos. Toţi suntem Biserica. Religia noastră are această măreţie, uneşte lumea în minte. Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulţi fraţi. În rugăciunea comună se unesc toţi. Să-l simţim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. Acesta este viaţa noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt uşoare în Hristos. Hristos este centrul; toţi tind către centru şi se unesc într-un duh şi într-o inimă. Aşa s-a întâmplat la Cinzecime.

 

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 221-222)


Articole postate de același autor
430

Cum să ne curățim de gândurile cele rele?

Prin răbdare și cu rugăciune. Eu mult m-am nevoit și am obosit în această luptă, și abia la vârsta de 65 de ani am încetat să mai am orice fel de gânduri și de împotriviri satanicești. Acum sunt cu desăvârșire liber, mort față de cugetul cel trupesc și curat pe dinăuntru. Nădăjduiesc că mă voi mântui, deoarece m-am […]