Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune

3388

Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.

Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune. Şi greutatea, şi necazul le preface în rugăciune. Orice i s-ar întâmpla, îndată începe: „Doamne, Iisuse Hristoase…”. Dragostea este folositoare la orice, şi la cele mai simple lucruri. De pildă, suferi de insomnie: să nu te gândeşti la somn. Să te scoli, să ieşi afară, să vii iar în cameră, să te aşezi în pat ca şi prima dată, fără să te gândeşti dacă o să dormi sau nu. Să te concentrezi, să spui doxologia şi apoi de trei ori „Doamne, Iisuse Hristoase…”, şi aşa o să vină somnul.

 

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 220)


Articole postate de același autor
2230

Prima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul, luni seara, la Catedrala soroceană

„De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un Milostiv, dă-mi iertare greșelilor!” Credincioșii soroceni au participat în prima zi a Postului Mare la Slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, oficiată la Catedrala Episcopală din municipiul Soroca. Serviciul divin a fost săvârșit […]