"Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţina lor credinţă: nimeni nu crede cu adevărat că Dumnezeu le poartă de grijă şi atunci se ocupă ei de asta! Îşi fac griji pentru trai, asigurări de sănătate, de boală, aduna bani pentru zile negre. Toate pentru tihna acestui trup. Dar lumea este oarbă şi nu-şi dă seama că doar Dumnezeu este Cel ce poartă de grijă şi toate asigurările noastre sunt zadarnice!" (Pr. Petroniu Tănase)
În a X-a Duminică după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica centrală a Mănăstirii Curchi, înconjurat de soborul preoțesc al mănăstirii.
În Duminica aceasta ne întâlnim cu un fragment din Evanghelie care ne vorbește despre neputinţa omului care nu este sigur de credinţa lui, însă totuși aşteaptă minuni din partea lui Dumnezeu. Tatăl copilului lunatic mijloceşte pentru acesta în faţa lui Dumnezeu, făcându-se exemplu de rugăciune pentru cei dragi ai noştri, care sunt în boală și neputință. Mântuitorul îi ceartă pe cei care-L înconjurau, inclusiv pe Apostoli, pentru că, deşi au fost mereu în preajma lui, au rămas blocați de necredinţă.
Expresia „O, neam necredincios! Până când vă voi răbda pe voi?” este deosebit de dură şi se referă inclusiv la noi, cei care trăim astăzi şi nu luăm aminte esența mesajului evanghelic.
Oamenii se roagă ca Mântuitorul Hristos să-i vindece, să-i izbăvească de încercările cu care se confruntă, să le dea ploaie ca să aibă pâine. Însă cer și se roagă, ignorând esenţialul, și anume pe Cel căruia i se adresează. „Îi putem cere orice, dar să luăm seama cui cerem! Când primim, şi sănătate şi ajutor, să luăm seama de la Cine primim. Să trăim împreună cu El, aşa cum ar trebui să trăiască omul cu Dumnezeu, într-o relaţie de dragoste, de mulţumire”, ne îndeamnă părintele prof. Constantin Coman.
Avem puţină credinţă și cel mai des este una teoretică. Și totuși, din puţinul pe care-l avem, putem obţine totul. Aşa cum e de ajuns doar un singur cuvânt duhovnicesc prin care, dacă-l punem în lucrare, ne putem mântui. Pentru a trece de la o credinţă – „teoretică” la „lucrătoare” e nevoie de dragoste și încredere. Pe măsură ce transpun în faptă ceea ce ştiu că e bine să cred, capătă mai multă dragoste față de Dumnezeu și încredere în El.
„Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută.”
Sursa: manastireacurchi.md
