Purtăm înlăuntrul nostru o moştenire de veacuri

240

Omul este o taină. Purtăm înlăuntrul nostru o moştenire de veacuri, tot binele pe care l-au trăit prorocii, sfinţii, mucenicii, apostolii şi, mai cu seamă, Domnul nostru Iisus Hristos; dar, de asemenea, purtăm şi răul care există în lume de la Adam şi până astăzi. Toate sunt înlăuntrul nostru, şi instinctele, şi totul, şi se cer hrănite. Dacă nu le hrănim, cândva se vor răzbuna, fără numai dacă le îndreptăm altundeva, mai sus, la Dumnezeu.

Pentru aceasta, trebuie să murim după omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în cel nou. Aceasta mărturisim în Taina Botezului. Prin botez intrăm în bucuria lui Hristos. Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Galateni 2, 27). Al doilea botez este spovedania, prin care se face curăţirea de patimi, ridicarea din morţi. Astfel vine harul dumnezeiesc, prin mijlocirea Tainelor.

Domnul a spus ucenicilor Săi: Când va veni Duhul Sfânt, vă va învăţa toate (cf. Ioan 14, 26). Duhul Sfânt ne învaţă toate. Ne sfinţeşte. Ne îndumnezeieşte. Când avem Duhul lui Dumnezeu, nu mai putem săvârşi niciun păcat. Având pe Duhul Sfânt, nu mai putem face răul. Nu ne mai putem mânia, urî, gândi răul.

 

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 227-228)


Articole postate de același autor
3772

Mitropolitul Moldovei a oficiat Slujba de sfințire a Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica schitului de călugărițe „Sf. Părinți Ioachim și Ana” din sect. Odaia, s. Miciurin, r. Drochia

Miercuri, 29 septembrie 2021, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a oficiat Slujba de sfințire a Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica schitului de călugărițe „Sf. Părinți Ioachim și Ana” din sect. Odaia, s. Miciurin, r. Drochia. Vizita arhipăstorească a avut loc în urma deciziei  Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova din 20 […]