Actualitate

Preotul Petru Gherbanovschi. Se împlinesc 42 de ani de când a plecat la Domnul (+16 iunie 1978)

2610

Petru Gherbanovschi s-a născut la 1 august 1900 în familia preotului Grigore şi a preotesei Elena Gherbanovschi din satul Dercăuţi, jud. Soroca. A fost botezat la 20 august în sfântul lăcaş din Dercăuţi de către preotul Constantin Bucătaru de la biserica din satul Visoca, avându-i naşi pe preotul Bucătaru şi pe Iuliana Braducean.

După absolvirea şcolii din localitate, a învăţat la Şcoala spirituală din Edineţ, apoi la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care l-a absolvit în anul 1927. În acelaşi an a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ”Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Mihuleni (com. Rezina-târg), jud. Orhei.

În anul 1942, părintele Petru Gherbanovschi era preot la Biserica ”Sf. Nicolae” din Holercani, jud. Orhei. La data de 1 septembrie 1942 a fost transferat la Biserica “Sf. Nicolae” din Ciocâlteni, acelaşi judeţ. În toamna anului 1943, părintele Petru era înscris în lista preoţilor care urmau să plece în Transnistria, pentru a face misionarism în cadrul Misiunii Ortodoxe din regiune.

Din cauza apropierii liniei frontului, în martie 1944, împreună cu alţi preoţi basarabeni, se refugiază peste Prut şi părintele Petru Gherbanovschi. În anul 1948 era slujitor la biserica din Seliştea Crucii, apoi la biserica Ciuperceni, jud. Dolj. La Ciuperceni, părintele a participat la răscoala celor 100 de ţărani împotriva colectivizării. La scurt timp au fost cu toţii arestaţi. Părintele Petru a fost încarcerat în Penitenciarul Ocnele Mari, unde se aflau întemniţaţi mulţi preoţi.

După eliberarea din închisoare, părintele Petru Gherbanovschi a slujit o perioada îndelungată la biserica din Valea Răii, parohia ”Intrarea în Biserică” din oraşul Ocnele Mari (în prezent parohia ”Troian” din Râmnicu Vâlcea). În anul 1966, părintele s-a pensionat, slujind în continuare ca preot ajutător la Biserica ”Buna-Vestire” din Râmnicu Vâlcea. Trece la Domnul la 16 iunie 1978, fiind înmormântat în cimitirul central din Râmnicu Vâlcea.

                                  Protoiereu Ioan Lisnic


Articole postate de același autor
2655

Prigoana împotriva creştinilor ia amploare la nivel mondial

Organizaţia umanitară creştină „Open Doors” reclamă mai ales crime şi violenţe din regiuni ale Africii. Numai în Nigeria au fost ucişi 3530 de creştini şi creştine. Este un document înfricoşător. Indexul prigoanei la nivel mondial întocmit de organizaţia creştină „Open Doors” arată că dreptul creştinilor de a-şi practica liber credinţa este îngrădit în 74 de […]