Actualitate

31 de ani de la plecarea din această lume a Pr. Paisie Olaru | Marele duhovnic este propus pentru canonizare

2118
În urmă cu 31 de ani a trecut la cele veşnice renumitul duhovnic român, Părintele Paisie Olaru, propus recent pentru canonizare

Părintele Paisie i-a fost sfătuitor şi duhovnic părintelui Cleopa Ilie timp de 42 de ani.

El s-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, primind la botez numele de Petru. A intrat în obștea Schitului Cozancea – Botoșani în anul 1921, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism ca schimonah, primind numele de Paisie.

A fost hirotonit diacon în 14 octombrie 1943 și preot în 4 aprilie 1947, a fost egumen al schitului timp de un an, între 1947-1948. În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamț, între anii 1949-1953 a viețuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954 la Mănăstirea Sihăstria.

Până la sfârșitul vieții a fost duhovnic al obștii și al credincioșilor veniți în număr mare din toate colțurile țării. Între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, iar ultimii ani în chilia sa de la Sihăstria.

Părintele Paisie Olaru a trecut la cele veşnice în 18 octombrie 1990.

Trei citate de suflet:

  • Lumea este plină de vorbe, dar puţini sunt care pun poruncile Evangheliei în practică. Prind foarte bine şi cuvântul duhovnicesc, sfatul, mustrarea, îndemnul, predica, cărţile bune. Dar de la cuvinte trebuie să trecem şi la fapte, că după faptele tale te voi judeca zice Domnul.
  • Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi. Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimește, să luăm parte la durerea lui.
  • Să te mărturisești regulat, că da­că mături casa mai des, ți-i drag să stai în ea. Dacă speli cămașa, ți-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturisești mai des — dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.

 

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
2364

Se împlinesc 10 ani de la mutarea la Cer a Mitropolitului Bartolomeu V. Anania

31 ianuarie 2021, o zi în care gândurile, amintirile și rugăciunile se îndreaptă spre cel care a fost Bartolomeu Valeriu Anania. Arhiepiscop și mitropolit, scriitor, academician, deținut în temnițele comuniste, personalitate complexă și reprezentativă pentru Biserica Ortodoxă Română și cultura românească din secolul al XX-lea și primul deceniu al secolului XXI, Bartolomeu Anania rămâne, la […]