Iconografie
2532

Tâlcuirea icoanei ,,Înălțarea Domnului”

Icoana ,,Înălţării Domnului la cer”, ca majoritatea reprezentărilor iconografice, vizualizează evenimentele dumnezeieşti pe care Biserica le cinsteşte în chip sărbătoresc. Ca şi sărbătoarea, icoana Înălţării are o vechime foarte mare şi, cu unele excepţii, s-a păstrat de-a lungul veacurilor aproape neschimbată, prezentând, în limbajul artistic adecvat, taina trupului transfigurat al Domnului şi ridicarea lui în […]

Comentariile zilei
2026

Sus să avem inimile!

Astăzi am ajuns la praznicul Înălțării Domnului. Încheiem perioada pascală și trăim clipele Înălțării, bucurându-ne că Dumnezeu nu ne părăsește, ci promite trimiterea Sfântului Duh, care se va realiza în câteva zile. Simțim dragostea Celui de Sus, grija față de fiecare suflare și încercăm să conștientizăm că patria noastră este în ceruri, că viața pământească […]

Ştiri interne
1092

Prima promoție a Specialității Teologie din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” din orașul Soroca

Miercuri, 9 iunie 2021, elevii Specialității Teologie din cadrul Colegiului „Mihai Eminescu” din municipiul Soroca au susținut examenul de calificare. Episcopul Ioan al Sorocii a participat în calitate de președinte al Comisiei de Examinare, evaluând, împreună cu profesorii prezenți, cunoștințele elevilor. După susținere, arhiereul vicar a adresat mesaj de felicitare absolvenților cu această remarcabilă ocazie […]

Reportaje
Știri externe
1704

Maica Siluana Vlad a murit la vârsta de 77 de ani

Stareța mănăstirii „Sf. Siluan Athonitul” din Iași, Schimonahia Siluana Vlad, a trecut la Domnul în seara zilei de marți, 8 iunie 2021, la mai puțin de două săptămâni de la împlinirea vârstei de 77 de ani.  Anunțul a fost făcut de Pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pe pagina sa […]

Vieţile Sfinţilor
1460

Sfânta Parascheva de la Iași, „cea grabnic ajutătoare și mult folositoare”

Pe timpul celor două Războaie Mondiale, oraşul Iaşi a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de nici un obuz. Căci de 350 de ani Cuvioasa ocroteşte Moldova şi oraşul acesta binecuvântat. Bătrânii spun că ostaşii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriaşă îmbrăcată […]

Reportaje
Ştiri interne
1029

În Duminica a VI-a după Paşti, Mitropolitul Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. În pericopa evanghelică de astăzi ne întâlnim cu un orb din naștere pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl tămăduiește. Numai că, pe când el nu avea […]

Ştiri interne
945

Sfânta Liturghie în Duminica a VI-a după Paști (a Orbului din naștere) la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca

În Duminica a VI-a după Paști (a orbului din naștere) Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca. După pericopa evanghelică Episcopul Ioan a rostit cuvântul de învățătură, în care a vorbit despre grija pe care trebuie […]

Ştiri interne
896

Liturghie Arhierească în Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din naștere) la Mănăstirea Curchi

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi. Pericopa evanghelică din Duminica a 6-a după Paști, ne înfățișează una dintre minunile Mântuitorului, arătându-ne felul în care Lumina dumnezeiască, adică Dumnezeu Însuși, S-a făcut cunoscută oamenilor, dăruind […]