Ştiri interne
1823

Preotul Octavian Moșin s-a învrednicit de Ordinul mitropolitan ”Meritul Bisericesc”

În data de 3 iunie 2017, când părintele protoiereu Octavian Moșin, președintele Sectorului sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret şi redactorul şef al PP “Altarul Credinţei”, sărbătorește 40 de ani de viață, a fost invitat la Palatul Mitropolitan de către ÎPS Vladimir. Părintele omagiat a fost felicitat de către Întâistătătorul BOM, care i-a adresat alese cuvinte […]

Sfaturi duhovnicești
3241

Cum ți-ai petrecut o viață întreagă, așa mori

„Este oare cu putință mântuirea pentru cineva care nu s-a mai împărtășit de la Botez? Dacă ar fi crezut în Hristos, ar mai fi mers și pe la biserică, ar mai fi făcut și milostenie, însă dacă a murit numai cu Botezul, în mod sigur el este în muncile iadului. Nu este om care să […]

Educația creștină
14342

Fă-l să se preocupe de lucruri mărunte…

Se povesteşte că un diavol era foarte îngrijorat pentru că un om, pe care îl avea în primire ca să-l pregătească pentru iad, începuse să meargă la biserică. Atunci diavolul i-a scris o scrisoare lui Satan cel Mare, întrebându-l ce să facă. Acesta i-a răspuns să nu se neliniştească, dar să se ţină mereu de […]

Educația creștină
3579

Vreau să orbesc

Un tată citind cartea mea Cu taxiul pe străzile orașului, a venit să-mi mărturisească durerea sa. Copilul său, un băiețel de 7 ani, a început să orbească. Ascultându-l, m-am mâhnit mult. Am închis ochii și am încercat să mă pun în locul copilului, ca să văd cât de greu este să fii orb. M-am înfricoșat […]

Comentariile zilei
18248

Mesaj de felicitare pentru părintele Octavian Moşin

Cu prilejul aniversării a 40 ani de viață, aducem sincere felicitări părintelui Octavian Moşin, celui care care se roagă, trăieşte şi munceşte cu multă dăruire pentru alţii, trăind credința prin faptă. Folosim acest prilej pentru a da slavă lui Dumnezeu pentru bogatele împliniri din pastorația Preacucerniciei Voastre, pentru belșugul duhovnicesc care a însoțit acești frumoși ani […]

Sfaturi duhovnicești
3674

O, Doamne, câţi vii sânt printre cei morţi, şi câţi morţi sânt printre cei vii!

Astăzi facem pomenirea morţilor. O, Doamne, câţi vii sânt printre cei morţi, şi câţi morţi sânt printre cei vii! Tu singur ştii, numeri, socoteşti. Iartă tot, şi mântuieşte pe toţi. Mila Ta, Doamne, să covârşească toate păcatele şi ruşinile noastre. O, ce este omul? Spicul ierbii, precum a spus Ióv, pe care îl coseşte mâna […]

Sfaturi duhovnicești
4964

Ce te interesezi, măi frate, de cutare și de cutare?

– Acesta-i vârful. Aveți dreptate. Adică să imităm pe Hristos! – Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare și de cutare? Interesează-te întâi de tine!” Ne mărturisim Adevărul cu viața, nu […]

Ştiri interne
2096

PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba înmormântării Stareței Mănăstirii de maici Hirova, Egumena Iraida (Bîrcă)

„Căci călători şi pribegi suntem noi înaintea Ta, Doamne” (I Paralipomena 29,15) Vineri, 20 mai/2 iunie 2017, în ziua Odovaniei Praznicului Înălțării Domnului, mulțime de credincioși, preoți, starețe de mănăstiri, monahi și monahii, s-au adunat la Mănăstirea Hirova cu hramul „Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul” din s. Neculăieuca, r. Orhei, pentru a o petrece pe ultimul […]

Poezie creştină
7536

În veci ortodocși!

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei, aceasta e credinţa mea creştină, am învăţat cu tălpile să calc, cum am aflat că mâna se închină. Atunci am înţeles că sunt dator să nu cedez cumva vreunei noxe, ci să rămân, cu neamul meu cu tot, fidel pe veci credinţei mele ortodoxe. Ai mei puteau […]

Sfaturi duhovnicești
4742

Puterea untdelemnului sfinţit

Cuviosul avea acest obicei minunat: când trebuia să se culce puţin, punea mai întâi un rând de pietre pe pământ şi peste ele arunca o pătură mică. Apoi cânta imne de înmormântare, ca şi cum s-ar fi îngropat singur pe sine. Pe urmă, zicea pe de rost patru Apostoli şi patru Evanghelii şi multe altele. […]