Familia
6344

Postul copiilor şi exemplul părinţilor

Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe […]

Ştiri interne
1959

Vizita Episcopului Marchel în blagocinia Sîngerei

Miercuri, 8 martie 2017, Preasfințitul Marchel a înterprins o vizită pastoral-administrativă în raionul Sîngerei. Vlădica a fost întîmpinat în curtea bisericii „Sf.M.Mc.Gheorghe” de protopopul circumscripției, preotul Maxim Guzun și preotul Ioan Ursache, parohul bisericii. În alocuțiunea sa, Episcopul a mulțumit tuturor preoților și enoriașilor pentru gestul de caritate, care s-a organizat în perioada 7 februarie […]

Societate
Sfaturi duhovnicești
3189

Asta-i marea minune!

Poate fi mai mare minune decât transformarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Domnului? Dacă toţi ne-am ridica acum, aşa, în aer, nu e mare minune! Dacă toţi bolnavii din lume s-ar vindeca, nu e mare minune! Marea minune este Sfânta Liturghie. Marea minune este moartea, Învierea, Înălţarea la Cer, trăite în fiecare […]

Familia
246

Rețetă mănăstirească de post: Sarmale cu miez de nucă

Pentru 4 porții aveți nevoie de: Ingrediente: 1 kg varză murată, 6 linguri de orez, 3 linguri de arpacaș, 80 gr. miez de nucă, o rădăcină de țelină, 2 morcovi mici, o ceapă mare, 80 ml de ulei, sare, piper, cimbru. Mod de preparare: Varza se lasă în apă rece, la desărat, apoi se clătește, […]

Pilde ortodoxe
7930

Cana umplută până la refuz

Un om foarte ocupat cu grijile veacului acesta a hotărât odată să viziteze un pustnic sfânt. Voia să se liniștească puțin de stresul care-l măcina și să ceară sfaturi de la stareț. L-a întâlnit într-o colibă sărăcăcioasă. – Binecuvântați, a spus el salutându-l pe pustnic. Știți, am făcut multă cale ca să ajung aici… – […]

Sfaturi duhovnicești
Tineret
4574

Jocul care ucide copiii devine tot mai popular

Autoritățile au în față o provocare mai mare decât ne imaginăm, în caz contrar, tragedii similare cu moartea celor doi adolescenți s-ar putea repeta. Internauții sunt convinși că drama de la Botanica a însemnat finalul unui joc pericolos pentru copii, iar cel mai grav este că în acest joc al morții sunt implicați mai mulți […]

Rugăciuni
118067

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui care se află în căutarea unui serviciu

Preacuvioase Părinte Efrem, cu grăbire alerg către tine, căci, aflând cât de mare este mulțimea celor pe care i-ai ajutat să-și găsească un serviciu, vin să-ți pun și eu înainte durerea mea. Sufletul îmi este tulburat și ostenit de la atâtea încercări și mâhnirea mă cuprinde la gândul că parcă nu este și pentru mine […]

Educația creștină
4822

Un om care nu mai apare şi un dor care nu mai trece

Sunt lucruri care ne rănesc în fiecare zi. Uneori, oamenii dragi uită să mai trimită un mesaj pe care îl aşteptăm cu sufletul la gură. Uneori, uită să mai sune pentru a ne spune că sunt bine şi pentru a ne întreba cum ne mai simţim, cum ne mai e sufletul. Uneori, ei se lasă […]