Familia
5546

Doamne, ține părinții veșnici!!!

Am văzut poza întîmplător pe net, și mi-a răscolit atîtea sentimente. În primul rînd, puritatea și curățenia, sinceritatea oamenilor de la sat, acolo unde timpul parcă stă în loc, acolo de unde veșnicia își ia naștere. Acolo e locul de unde rugile mamei, împletite cu lacrimi fierbinți fac cărarea dreaptă și ușoară pentru copii. Acolo […]

Ştiri interne
2058

La Comrat va fi construit un Paraclis în memoria ostașilor căzuți în războiul din Afganistan

Preotul militar Veaceslav Hortolomei, împreună cu Președintele și locțiitorul Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, filiala UTA Găgăuzia, Petru Mavrodi și Igor Zaharia, au fost primiți în audiență de către Preasfințitul Episcop Anatolie. Aceștia au comunicat dorința veteranilor și a rudelor acestora de a ridica în or. Comrat un Paraclis în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Aflarea […]

Ştiri interne
3544

Apel de ajutor pentru Tatiana Naidina (Craveţ)

Se zice că Cancerul e boala care vine din suferinţe. În cazul nostru pare a fi adevărat. De mici copii am ştiut cei suferinţa şi greutăţile, care s-au ţinut în lanţ cu anii după noi, iar cînd părea că viaţa prinde culoare, cînd părea că vom avea doar zile senine, scumpa mea soră a fost […]

Sfaturi duhovnicești
12759

Pentru care păcate nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului?

Un frate a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: ? Răspuns-a lui bătrânul: Pentru pizmă şi ţinerea de minte a răului, precum zice Domnul: De îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul tău, înaintea altarului, şi mergi mai întâi […]

Comentariile zilei
244

Protoiereul Vadim Cheibaş: „Postul cel Mare aşterne linişte în societate”

Dacă în afara postului sunt difuzate atâtea ştiri din viaţa Bisericii, unele provocatoare şi care trezesc reacţii, comentarii în societate, acum am intrat într-o perioadă de relativă pace, rugăciune, înfrânare… În acest sens, l-am rugat pe părintele Vadim Cheibaş, secretarul Mitropoliei Moldovei, să ne răspundă la câteva întrebări. Spre deosebire de alţi slujitori, legaţi mai […]

Sfaturi duhovnicești
12638

Nu judecați, aparențele înșeală!

Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea şi se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii. În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a uşurat pe o parte dintre credincioşi, ei mergând şi spunându-i încântaţi părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriaşă. […]

Sfaturi duhovnicești
6411

Despre pielea altuia sau cum judecăm pe nedrept

În ultimii ani, în timpul Postului Mare, îmi amintesc mereu același incident, care a avut loc cu opt sau nouă ani în urmă. Către acel moment aveam puţin peste douăzeci de ani, eram studentă la fără frecvenţă şi locuiam la o mănăstire mică. Postul Mare la o mănăstire privit de o începătoare. Timpul unei fericiri […]

Ştiri interne
1919

Seri duhovnicești: invitat Ion Xenofontov, doctor în istorie

În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos, ora 18.00, după au loc tradiționalele Seri duhovnicești – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti, ora 19.00. În ziua de miercuri, 23 martie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat […]

Sfaturi duhovnicești
3880

A accepta situația și a te împăca cu ea

Reacția negativă, mergând până la refuz, se bazează de obicei pe concepțiile noastre subiective, care nu coincid cu realitatea. Realitatea este ceea ce se petrece în mod obiectiv și acum. Adeseori, ea nu se potrivește cu ideile noastre despre felul în care ar trebui să se întâmple asta. Iată un exemplu evident: mergeți cu mașina, […]

Sfaturi duhovnicești