Actualitate

Voi sta la poarta Raiului și voi aștepta să sosiți cu toții acolo!

29

Pe om trebuie să-l privești cu cel mai înalt respect, dar și cu o compasiune adâncă; cu încredere, dar și cu prudență, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine drăgălășenii, însă și de greșeli ireparabile. 

Cum să-mi fie frică de moarte, când știu că dincolo de pragul morții mă așteaptă Stăpânul meu, Domnul și Dumnezeul meu Iisus Hristos! 

În fond, iadul constă tocmai în egoismul închis în sine. Chinul cel mai teribil al iadului este că sufletele nu pot comunica unul cu altul, fiecare își trăiește propria catastrofă și nenorocire. 

Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalță spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniș, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu știe a se ruga nu va ști ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogățiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă. 

Familia este ca un organism. Capul și trupul formează o singură ființă. Dar această ființă, pe lângă cap și trup mai are și suflet. Și bărbatul și femeia au suflet și trebuie să fie atenți la ce le poruncește sufletul, la fiecare. Bărbatul e coroana, femeia este floarea, este frumusețea vieții. Respectați toate femeile, cu toată inima. Sunt foarte multe femei batjocorite, nedreptățite. Dar nu avem dreptul să asuprim, să punem mai sus capul decât trupul sau trupul decât capul. E un singur corp și un suflet și are conștiință și trebuie amândoi să asculte de glasul sufletului. 

Divorțul și desfrâul sunt păcate atât de mari, încât mă mir că ne mai rabdă Dumnezeu, că nu ne pedepsește, că nu vine potopul peste noi. Și va veni potopul peste noi când Dumnezeu nu va putea răbda până în capăt fărădelegile noastre. Va trimite peste noi biciul Său. Peste tot Globul. Căci toți suntem răspunzători. 

Voi sta la poarta Raiului și voi aștepta să sosiți cu toții acolo!

Arhiepiscopul Justinian Chira


Articole Asemănătoare
4966

Ateismul: cea mai sângeroasă religie din istoria umanității

În încercarea de a anula orice fel de responsabilitate pentru propriile alegeri ideologice, adeseori ateul se va defini prin aceea că lui îi lipsește credința într-o divinitate. Și atât. La fel ca o ușă, un delfin sau un cimpanzeu, ateul nu afirmă că nu există Dumnezeu, ci el doar nu are credința că ar exista […]

Articole postate de același autor
369

Popa şi Mercedesul

– Ia te uită! Popa merge cu Mercedesul. Bine o mai duc popii ăştia! Prostesc lumea, se distrează noaptea prin karaoke, umblă cu Mercedesuri! Da’ la biserică vorbesc de sărăcie, de neiubirea de arginţi! Făţarnicii! Nu o singură dată am auzit asemenea cuvinte. Poate, într-o oarecare măsură, sunt justificate. Dar, am să vă spun o […]