V-aţi rugat, în amărăciunea voastră, ca Domnul să-l pedepsească

„V-aţi rugat, în amărăciunea voastră, ca Domnul să-l pedepsească?”

6451

Nişte părinţi şi-au adus fiul îndrăcit la Sfântul Partenie al Lampsacului. De obicei, Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, le ajuta celor nefericiţi fară să se lase rugat. De data aceasta însă, el s-a arătat nemulţumit. Căzând la picioarele omului lui Dumnezeu, părinţii îl rugau cu lacrimi să le scape fiul de boală.

Nevoitorul a răspuns: „Fiul vostru nu este vrednic de vindecare, fiindcă duhul-chinuitor i-a fost dat ca pedeapsă pentru că este aproape ucigaş de tată”. Părinţii s-au îngrozit, iar Sfântul a lămurit: „Fiul vostru vă jignea deseori?”. „Da”, a răspuns cu durere tatăl. „V-aţi rugat, în amărăciunea voastră, ca Domnul să-l pedepsească?”. „Da, am păcătuit înaintea Domnului”, au recunoscut suspinând părinţii. Atunci, Sfântul a răspuns: „N-are decât să sufere, fiindcă şi-a meritat pedeapsa”. Însă părinţii cei iubitori, neputând îndura gândul acesta, nu încetau să verse lacrimi şi să-l roage pe făcătorul de minuni. Mişcat de rugăminţile lor fierbinţi, acesta a cerut de la Dumnezeu iertare pentru tânăr, l-a binecuvântat şi, rugându-se, l-a tămăduit.

Aşadar, să fim mai prevăzători când cerem ceva de la Dumnezeu! Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc… şi nu blestemaţi… „Nu vă răzbunaţi singuri”, învaţă Apostolul Pavel, ci „lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu… Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă este însetat, dă-i să bea… Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani 12,14 şi 19-21).

Din K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 30-31


Articole Asemănătoare
641

Care sunt cauzele necazurilor care vin asupra noastră?

Să zicem că cineva îţi face vre-o nedreptate. Tu în toate privinţele eşti cinstit şi o vecină, soţul, soţia sau unul din copii se va răzvrăti împotriva ta şi-ţi va zice cuvinte de ocară, desfrânat, desfrânată, cuvinte grele care-ţi pătrund inima ca o sabie şi nu pricepi ce poate fi, ba te şi mânii şi […]

Articole postate de același autor
4534

Postul trăit prin rugăciune și pocăință la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca

În prima zi a Postului Mare, PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan dimpreună cu slujitorii Catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca a oficiat Canonul Sfântului Andrei Criteanul, biserica dovedindu-se a fi neîncăpătore pentru nenumărații creștini dornici de a se ruga alături de Chiriarh pentru iertarea păcatelor și întărire întru credință. La finalul […]