Nişte părinţi şi-au adus fiul îndrăcit la Sfântul Partenie al Lampsacului. De obicei, Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, le ajuta celor nefericiţi fară să se lase rugat. De data aceasta însă, el s-a arătat nemulţumit. Căzând la picioarele omului lui Dumnezeu, părinţii îl rugau cu lacrimi să le scape fiul de boală.
Nevoitorul a răspuns: „Fiul vostru nu este vrednic de vindecare, fiindcă duhul-chinuitor i-a fost dat ca pedeapsă pentru că este aproape ucigaş de tată”. Părinţii s-au îngrozit, iar Sfântul a lămurit: „Fiul vostru vă jignea deseori?”. „Da”, a răspuns cu durere tatăl. „V-aţi rugat, în amărăciunea voastră, ca Domnul să-l pedepsească?”. „Da, am păcătuit înaintea Domnului”, au recunoscut suspinând părinţii. Atunci, Sfântul a răspuns: „N-are decât să sufere, fiindcă şi-a meritat pedeapsa”. Însă părinţii cei iubitori, neputând îndura gândul acesta, nu încetau să verse lacrimi şi să-l roage pe făcătorul de minuni. Mişcat de rugăminţile lor fierbinţi, acesta a cerut de la Dumnezeu iertare pentru tânăr, l-a binecuvântat şi, rugându-se, l-a tămăduit.
Aşadar, să fim mai prevăzători când cerem ceva de la Dumnezeu! Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc… şi nu blestemaţi… „Nu vă răzbunaţi singuri”, învaţă Apostolul Pavel, ci „lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu… Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă este însetat, dă-i să bea… Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani 12,14 şi 19-21).
Din K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 30-31
