Unde duce neascultarea

3623

La Sfânta Ana trăia un stareţ cu ucenicul său. Aces­ta adeseori făcea neascultare. Odată, în ajunul unei sărbători a Maicii Domnului, ucenicul i-a spus stare­ţului:

– Părinte, mă duc să pescuiesc, poate voi prinde vreun peşte ca să mâncăm, căci mâine este praznicul Maicii Domnului.

– Fiul meu, îi spuse stareţul, vecinii noştri sunt pescari şi s-au ostenit toată ziua, dar nu au prins nici un peşte. Dacă Maica Domnului ar fi vrut să mâncăm peşte, ar fi prins şi ne-ar fi adus şi nouă. Să nu mergi la pescuit!

– Nu, părinte, îi spuse din nou ucenicul, eu voi merge să pescuiesc.

– Să nu mergi, repetă stareţul.

– Ba da, voi merge, a spus ucenicul şi a plecat.

Atunci stareţul s-a gândit că ucenicul lui se află în neascultare. „Dacă i se întâmplă vreo ispită? Nu cumva să alunece în mare”. De aceea a intrat în chilia lui şi a început să facă rugăciune pentru ucenicul său.

Ucenicul merse la mare, aruncă undiţa şi simţind că s-a prins ceva în cârligul ei, trase cu putere. Deodată ieşi un arap cu totul negru, cu ochi sălbatici, gata să se năpustească asupra monahului, dar o putere nevăzută îl ţinea. Acela tremurând, a luat-o la fugă, iar diavolul a alergat în urma lui până la Sfânta Ana la chilia sa. Când au ajuns acolo, diavolul i-a spus cu mânie: Bre, călugăre, nu pot să îţi fac nimic, căci din clipa în care ai plecat, stareţul tău face rugăciune pentru tine; altfel te-aş fi înecat în mare. În mare te-aş fi înecat”.

Iată unde duce neascultarea.

Din Ierom. Iosif Aghioritul, Starețul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, București, 2004, p. 187


Articolul Următor
Articole postate de același autor
1627

Potopul din noi

Se spune că odată, tare de mult, un mare potop a pustiit un continent întreg. Puţinii supravieţuitori care au rămas în viaţă s-au strâns la un loc şi au prins a-şi plânge de milă. Erau singuri. Singuri în tot Universul. Nu mai aveau nici casă, nici masă, şi, în disperarea lor, erau gata să se […]



Urmăriți-ne pe Facebook!