Un student a fost exmatriculat pentru că și-a manifestat pe Facebook dezacordul cu căsătoriile homosexuale

4416

Felix Ngole, un masterand britanic de 38 de ani, tată a patru copii, și-a exprimat simpatia pentru Kim Davis, funcționara districtuală americană din Kentucky, care a fost condamnată la închisoare pentru că a refuzat să elibereze certificate de căsătorie, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a legalizat căsătoriile între persoane de același sex.

Ngole, care dorea să facă o carieră în domeniul social, a scris că homosexualitatea este împotriva preceptelor biblice, citând chiar un verset din Levitic, în care aceasta este numită „nelegiuire”.

Postarea, pe contul privat de Facebook, a fost făcută în cadrul unei dezbateri unde s-au exprimat mai multe opinii, scrie The Telegraph.

După două luni, Felix Ngole a fost chemat pentru a fi supus unei audieri disciplinare de către conducerea Sheffield University, după ce un coleg al său s-a plâns de respectiva postare.

Ngole susține că inițial nici măcar nu i s-a spus despre ce este vorba de fapt. Apoi a fost acuzat că încalcă principiile muncii sociale privind „comportamentul personal” și că atrage „o reputaței proastă asupra activității sale”.

La o a doua audiere, o comisie a universității a tras concluzia că Ngole avea în teorie dreptul la o opinie personală în chestiunea căsătoriilor homosexuale, însă exista pericolul ca prin exprimarea lor „să ofenseze anumite persoane”.

sursa evz.ro


Articole Asemănătoare
2851

Activist gay: legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex este doar o diversiune. Noi vrem ca familia să nu mai existe

Căsătoriile dintre homosexuali nu urmăresc egalitatea în drepturi, ci distrugerea căsătoriei şi a familiei Un susţinător al drepturilor homosexualilor ar fi exprimat raţiunile care stau în spatele mult-revendicatei „căsătorii dintre homosexuali”, atunci când, într-o dezbatere publică desfăşurată anul trecut, a menţionat că mişcarea de emancipare a homosexualilor nu urmăreşte atât egalitatea şi înlăturarea discriminării, ci […]

Articole postate de același autor
20718

Despre o vindecare de patima beţiei

Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea că bea pentru a-şi uita necazurile. Femeia lui, vrând să-l scape de această patimă, fiind înţeleaptă, ce credeţi că a făcut? Într-o zi, pe când bărbatul ei era la cârciumă, şi-a luat copiii şi s-au dus după el. Acolo, la cârciumă, cum a […]