Te spune faţa cum ţi-i viaţa

2741

În realitate, omul e o fiinţă integrală, o fiinţă în care nu vedem trupul de-o parte, sufletul de altă parte, duhul de altă parte, sau în care nu vedem trupul de-o parte şi sufletul de alta, ci totdeauna vedem şi trupul şi sufletul împreună câtă vreme este în viaţă omul, iar la despărţirea sufletului de trup – pentru că din punct de vedere dogmatic moartea este despărţirea sufletului de trup – trupul rămâne cum îl vedem noi în situaţia lui de cadavru, iar sufletul nu-l vedem, nu-l ştim. Noi ne închipuim că sufletul este aşa cam cum arată omul în viaţă.

Când ne gândim la părinţii noştri care au trecut la cele veşnice, noi niciodată nu-i vedem după partea lor sufletească, ci totdeauna îi vedem după partea lor fizică. Ca şi când ar fi între noi, ca şi când aşa cum i-am văzut noi în viaţa de toate zilele, cum au trăit împreună cu noi, putem să-i vedem tineri, bătrâni, cum i-am cunoscut noi, dar în orice caz nu-i vedem altfel, nici în conştiinţa noastră, decât ca şi când ar avea şi formă fizică.

Nu ne gândim în abstract la cei care au trecut în viaţa aceasta, pentru că sufletul se imprimă şi în trup şi trupul se imprimă şi în suflet. De aceea, Biserica vorbeşte despre o judecată de apoi, la care vor lua parte şi sufletul şi trupul, pentru că şi faptele s-au făcut de către suflet în trup şi s-au realizat în această alcătuire umană, pe care noi nu o cunoaştem decât aşa cum am văzut-o, aşa ne cunoaştem pe noi înşine. De ce se fac fotografii, de pildă? Nu s-ar putea zice că fotografiile sunt fotografii ale trupului.

În realitate, fotografiile sunt şi ale trupului şi ale sufletului. Este o vorbă: „Te spune faţa cum ţi-i viaţa”, adică se manifestă sufletul în trup. Fotografia nu reprezintă un simplu trup, ci reprezintă un om viu, un om viu care se manifestă în materie şi spirit, un om în care materia îşi pune amprenta şi pe spirit, aşa că omul este, de fapt, o fiinţă pe care trebuie să o înţelegem aşa cum este ea, în întregimea ei.

Din Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 123-124


Articole Asemănătoare
2084

Sinceritatea rugăciunii copiilor

Într-o zi, un preot aude o voce în biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găseşte un copil care spunea ceva, şi îşi dă seama că nu-i înţelegea cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul. Atunci preotul l-a întrebat: – De ce tot repeţi literele? – Păi, aşa îmi […]

Articole postate de același autor
2989

Cum am vrut să mă fac călugăr şi de ce nu m-am mai făcut

Părintelui Clement Haralam, starețul Zosima al meu Pe la 25 de ani îmi intrase în cap să le las pe toate și să mă fac călugăr. Eram pe cale să termin Teologia și, cu toate că aveam nevastă acasă, îmi tot căutam de treabă printre frații și părinții de la Trei Ierarhi. Mă trezeam cu […]



Urmăriți-ne pe Facebook!