Întru răbdarea voastră vă veți dobândi sufletele.
(Luca 21,19)
Răbdarea, care ne poate face să ne lepădăm pe deplin de noi înșine, impune un mare efort de voință. Cu cât există mai puțin lustru exterior în această nevoință de taină, cu cât răbdarea rămâne mai neobservată și mai puțin expusă aprecierii oamenilor, cu atât sporește în noi hotărârea și râvna de a o săvârși. Atunci această nevoință, această jertfă, va fi primită și răsplătită de Părintele nostru ceresc. Întreaga viață este un lung șir de renunțări la propria noastră voință pentru a ține, pas cu pas, voința Învățătorului nostru. Nu întotdeauna o nevoință poate constitui scopul vieții. Uneori el se poate reduce la o totală lipsă de activitate, dacă Domnul alege pentru noi această cale de a ne purifica. Este greu să accepți o asemenea soartă, când sufletul îți arde de dorința de a lucra, dar trebuie să te supui fără murmur și o asemenea încercare, înțelegând că Domnul te cheamă să urmăm această cale. „Ceea ce semeni tu nu capătă viață dacă nu moare” (I Corinteni 15, 36). Ca să trăim, trebuie să murim și noi nouă înșine, trebuie, dând ascultare acestei porunci, să murim zi de zi, dând totul, smerindu-ne voința în fața voinței Celui Preaînalt.
Fiecare zi, un dar a lui Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Cartea Ortodoxă, București, pag. 332
